Concert Coma si OCS la Kruhnen Musik Halle

Kruhnen Musik Halle si Rockstadt te invita la un concert eveniment, pentru prima data in Brasov pe aceeasi scena, COMA si OCS, ambele trupe oferind publicului un show de neuitat. Pe scurt, este vorba despre lansarea albumului “Orizont” si aniversarea a 20 de ani de Omul cu Sobolani.

O a treia trupa va fi anuntata in curand.
Pretul unui bilet: in curand
Biletele vor putea fi achizitionate de la barul clubului Kruhnen Musik Halle.

Concert Coma – Mult-așteptatul album `Orizont`(2016) reunește piese pe care formația le-a descris ca fiind o împletire între sensibilitate și putere, între poetic și masculin, care leagă emoțional povestea anilor ce-au trecut și a materialelor discografice care i-au consacrat în cei 17 ani de activitate: Somn (2011), Nerostitele (2006) și Coma Light (2008).

Concert OCS – Ceea ce faci pe la 20 de ani cântărește foarte greu în restul vieții tale. Cariere, relații, totul se schimbă în jurul tău și tu trebuie să te adaptezi destul de repede. Dar ce faci când ești OCS, ai o carieră de 20 de ani, relațiile-s existente și ochii sunt pe tine?

Îi sărbatorești așa cum se cere: cu cele mai iubite piese, alături de cele 3 generații de fani care le-au luat muzica în suflete, cu cei mai dragi oameni, emoții cât cuprinde și multe surprize.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *