Concert Scorpions la Bucuresti

Concertul trupei Scorpions va avea loc marti, 12 Iunie 2018, incepand cu ora 17:00, la Romexpo Bucuresti.
Pretul unui bilet (presale):
– Tribuna – 350 lei
– Golden Ring – 245 lei
– Gazon A – 173 lei
– Gazon B – 136 lei
Biletele pot fi achizitionate online.

Să fii, să simți și să trăiești rock e atemporal – indiferent de vârstă, de standarde sau de evoluția tehnologiei. Un concert mult-așteptat, o experiență care se vede, se aude și se respiră va rămâne unul dintre acele momente în care rămâi fără cuvinte. Iar când trupa de pe scenă aduce același strigăt de libertate și același mesaj atât de actual ca acum aproape 30 de ani, cuvintele oricum nu își mai au sensul căci muzica vorbește și inspiră. Încă o dată, vântul schimbării se va auzi la București, pe 12 iunie, la Romexpo, în cadrul unui concert de colecție al legendarei trupe germane Scorpions, din cadrul Crazy World Tour, adus în România de Events (www.events.ro).

Fiecare mișcare de schimbare puternică a fost însoțită de-a lungul timpului de propriul său refren memorabil, care răsună atât de familiar atât în urechile celor care au trăit schimbarea, cât și în ale celor care doar au auzit poveștile și îi intuiesc impactul. Cea mai de succes baladă a Scorpions, Wind of Change, este considerată simbolul căderii Zidului Berlinului și face valuri până în ziua de azi, când poate va inspira și va însoți o nouă schimbare. Despre asta e vorba când vorbim de rock – de muzica ce lasă semne, inspiră generații, nu are vârstă și asupra căreia nu poți și nu are sens să întervii, căci mesajul va fi mereu actual și va transcede generații.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *