Finding Forrester (2000)

Finding Forrester (2000) este una dintre cele mai bune drame lansate in anul 2000, o amintire a faptului ca a existat o perioada in care cei de la Hollywood chiar puteau sa faca filme bune. Spun asta pentru ca cincisprezece ani mai tarziu, producatorii de filme au uitat lucrurile importante din meseria lor si au decis sa se concentreze pe un singur lucru: banii. In ziua de astazi banii decid totul. Nu conteaza ca folosesti o poveste retardata sau reciclata, nu conteaza ca refaci un film pe care nimeni nu vrea sa il mai vada, nu conteaza ca produci un sequel doar pentru a mai scoate un dolar in plus dintr-o poveste care trebuia lasata sa moara.

Tot ceea ce conteaza este ca veniturile sa depaseasca cheltuielile. Si sa nu credeti ca numai filmele sunt proaste. Oh nu! Si actorii din ziua de astazi se intrec care mai de care sa isi arate antitalentul cu fiecare ocazie pe care o prind. Avem sanse sa mai vedem un actor ca Sean Connery? Ma indoiesc. Exista actori care ar putea sa interpreteze un rol asa cum Sean poate sa o faca? Slabe sanse…

Este suficient sa ii vedeti prestatia din acest film si o sa intelegeti prapastia care exista intre actorii vechi si cei noi. Si, din pacate pentru noi, aceasta prapastia nu face decat sa se mareasca pe masura ce timpul trece.

Revenind la recomandarea de astazi, cred ca povestea acestui film o sa va placa foarte mult. Pe scurt, pentru ca stiu ca aveti si alte lucruri de facut, o sa aflati cum Rob Brown (Jamal Wallace), un tanar de culoare din Bronx cu un talent foarte mare atat la baschet cat si la scris, il intalneste dintr-o pura intamplare pe William Forrester (Sean Connery), unul dintre cei mai apreciati si cunoscuti scriitori din lume, dar care a ales sa se fereasca de ochii lumii.

La putin timp dupa aceasta intalnire, cei doi au format o prietenie pe care putini o credeau posibila, dar care avea sa le schimbe viata in feluri in care niciunul dintre ei nu ar fi crezut ca e posibil…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *