scoala Archive
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) dă startul, pe 20 octombrie, proiectului „Proiecții de film în școală”, o inițiativă de educație culturală și vizuală destinată elevilor din Sectorul 1 și finanțată de Primăria Sectorului 1 a Municipiului București. Timp de o lună, liceenii și profesorii vor transforma sălile de clasă în spații de cinema, unde filme românești care tratează subiecte
Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, se implică în susținerea educației prin participarea în programele naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde. Până pe 26 aprilie 2024, Dino Parc Râșnov oferă elevilor și profesorilor din instituțiile de învățământ școlar și preșcolar din România pachete speciale cu activități gratuite.
6 instituții de învățământ din București, Brașov și Constanța vor deveni școli model, exemple de bune practici în colectarea separată a deșeurilor reciclabile, într-un nou proiect lansat de ASAP România, denumit Școala ASAP+. Vor urma, până la finalul lui februarie 2024, acțiuni de educare și de conștientizare cu privire la colectarea deșeurilor reciclabile și protecția
În perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, oferă elevilor și profesorilor din instituțiile de învățământ școlar și preșcolar din România pachete speciale cu activități gratuite, în cadrul programelor naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde.
În perioada martie – mai 2023, Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și muzeu în aer liber, oferă instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar din România posibilitatea de a vizita în mod gratuit parcul cu dinozauri din Râșnov alături de elevii pasionați de dinozauri și științele naturii, în grupuri
In fiecare an scolar, aproximativ 45.000 de elevi abandoneaza scoala, iar la inceputul anului 2020, 12% dintre copiii cu varsta invatamantului obligatoriu nu mergeau la scoala. Procentul elevilor dezavantajati socio-economic care au si performante scazute la lectura este de 62%.* Discovery se implica activ atat la nivel local, cat si global in sustinerea educatiei tinerilor,
In cadrul unui efort comun intre utilizatorii de servicii telecom, Vodafone Romania si Fundatia Vodafone Romania, s-au strans in total 160.000 de euro pentru a sprijini educatia. Astfel, programul “Scoala din valiza” a ajuns in 40 de noi scoli din mediul rural, care vor beneficia acum de resurse pentru educatie in format digital in anul
Mai multe edituri au propus un nou auxiliar pentru a ii ajuta pe elevi in studiul individual si anume caietul elevului. Datorita multitudinii de exemplare care se gasesc pe piata, dar si a parerilor impartite de pe Internet, parintii au intampinat dificultati in alegerea celui mai bun caiet al elevului. Asadar, acest articol propune mai
Unul din trei elevi nu a beneficiat de acces la resurse educationale in timpul pandemiei. Acest acces inegal la educatie cauzat de lipsa de instrumente si cunostinte digitale, duce la decalaje semnificative intre diferite parti ale tarii si intre diverse categorii sociale, cu un numar mare de copii si profesori ramasi in urma.
Costel se gandeste in aceasta perioada de plictiseala la noi si ne “ajuta” cu un nou clip de colectie. Enjoy!
“In perioada asta de stat mai mult prin casa v-am pregatit cateva clipuri scurte de stand up comedy decupate din specialuri sau din show-urile din tara. Sa ne fie de bine! Sanatate!” – Costel
Noile tehnologii ar putea avea un efect pozitiv asupra locurilor de munca. Insa, pentru a se adapta, la nivel mondial, mai mult de jumatate dintre angajati vor avea nevoie de cursuri de imbunatatire a competentelor sau de reconversie profesionala, in urmatorii cinci ani.
E timpul sa va recomand un nou anime. Banuiesc ca ati inteles ca ma pasioneaza foarte tare aceasta categorie, nu-i asa? Recomandarea de astazi: ReLIFE (2016); poate fi incadrat in categoriile comedie romantica, scoala, slice of life. Ar trebui sa il cautati. Sunt sanse mari sa va placa.
Dragi iubitori ai sporturilor de iarna, incepand de sambata o sa aveti la dispozitie un nou loc in care puteti sa va distrati. La ce ma refer? In weekend-ul 23-24 Ianuarie 2016 are loc deschiderea sezonului de schi si snowboard la Domeniul Schiabil Sumuleu Ciuc din Miercurea Ciuc, printr-un eveniment de tip snow & sound,
Cei de la Sector 7 revin cu un nou episod Nimic Nou intitulat “Ceva de Romania”. Subiecte: o conspiratie de Romania, un experiment bolnav despre teledependenta si 23 de motive pentru care e bine ca nu se mai preda religia in scoli…
In mod normal nu ar trebui sa conteze pe cine alegi ca instructor auto. Totusi, studiile tind sa contrazica acest lucru. Multe persoane sunt de parere ca barbatii conduc mai bine decat femeile, asa ca cercetatorii nu au stat degeaba si au analizat aceste ipoteze. Sunt 10 motive pentru care unul dintre sexe este mai
“Fetele s-au revoltat, s-au adunat si au hotarat sa spuna gata cu iubitii care nu le trateaza cum trebuie. Asa ca si-au “tras” o profesoara si au inceput scoala pentru iubite “jmechere”!”:
Daca nu stiati de unde si-a inspirat Piturca filosofia de joc, incercati acest clip. O sa intelegeti perfect dupa ce il vedeti…
Mama desteptului din clip repeta bine dar el de unde sa stie? O sa-si dea seama dupa ce pica BAC-ul:
La ce ma refer mai exact? La generatiile de pe urma carora unii dintre noi isi vor lua pensia. La “micutii” (cum manechinuitele de la TV le spun de fiecare data cand au ocazia) care nu mai invata nimic in scoala. Astazi singurele lucruri interesante pentru ei sunt : computer-ul, jocurile pe calculator, internetul, facebook,