“Corpus Christi” – premiera in cinematografe
Unul dintre cele mai importante filme europene ale anului, Corpus Christi, se va lansa in Romania in ciuda inchiderii cinematografelor din Bucuresti.
Un film inspirat din fapte reale, nominalizat la Oscar, castigator a 10 premii la Polish Film Awards si cu peste 2 milioane de spectatori in Polonia, Corpus Christi urmareste fascinanta transformare a unui tanar care vrea sa devina preot in ciuda cazierului sau, si care preia accidental o parohie.
Apreciat de public si critica din intreaga lume, Corpus Christi il aduce in prim plan pe Daniel, un tanar de 20 de ani, proaspat iesit dintr-un centru de detentie. Ajuns intr-un mic oras din Polonia, Daniel se imbraca in haine preotesti si pretinde ca este trimisul Bisericii. Aparitia unui preot carismatic cu viziuni moderne este o oportunitate pentru comunitatea locala care incepe un proces de vindecare dupa o tragedie recenta.
Corpus Christi a castigat doua premii la Festivalul de Film de la Venetia in 2019 si a primit 10 premii la Polish Film Awards, printre care Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor in rol principal si deschide discutia despre iertare, impostura, a doua sansa, iubire si grija fata de cei din jur.
Corpus Christi se va vedea in peste 20 de cinematografe din 20 de orase din Romania din 9 octombrie. Aici: https://www.badunicorn.ro/corpuschristi/ pot fi consultate programul filmului si lista de orase si cinematografe in care este disponibil filmul.