recomandare Archive
Lucrările desfășurate la înălțime necesită echipamente care să ofere atât siguranță, cât și eficiență. Fie că este vorba despre montajul unor instalații, întreținerea clădirilor, lucrări de construcții sau intervenții tehnice, utilizarea utilajului potrivit poate reduce timpul de execuție și poate contribui la desfășurarea activității în condiții optime.
Serviciile notariale fac parte din numeroase momente importante din viața unei persoane sau a unei companii. De la tranzacții imobiliare și donații până la succesiuni, procuri sau declarații, intervenția notarului oferă siguranță juridică și garantează că documentele sunt întocmite în conformitate cu legislația în vigoare.
Acoperișul este una dintre cele mai importante componente ale unei construcții, având rolul de a proteja locuința împotriva intemperiilor și de a contribui la confortul termic al întregii clădiri. Chiar și cele mai bune materiale își pot pierde din eficiență dacă nu sunt montate corespunzător. Din acest motiv, alegerea unei echipe specializate este la fel
Așa cum ne-a obișnuit de ani buni încoace, DIVA începe să numere din timp săptămânile, în așteptarea sărbătorilor de iarnă. Asta înseamnă că postul de televiziune unde iubirea este la ea acasă a programat în octombrie un maraton de filme festive cu titlul Crăciunul iubirii la DIVA. Timp de 11 săptămâni, în fiecare zi de
Vrei să ai parte de un octombrie plin de povești SF inspirate, comedii reușite, drame politice care schimbă jocul puterii sau thrillere tensionate? Nu te mulțumești doar cu „încă un serial” sau cu „încă un film”? Atunci mizează pe FOCUS+! Aplicația aduce povești noi în biblioteca proprie, un cocktail de emoție, suspans și storytelling memorabil:
Începută la final de mai, seria de filme de dragoste Vara iubirii la DIVA (difuzate de la ora 18:00 până la miezul nopții, în fiecare zi) ajunge la final în prima săptămână din iulie. Alegerea perfectă pentru serile calde de vară, această serie specială se încheie cu două premiere, programate la final de săptămână, de
Când ne-am luat rămas-bun de la Astrid (Sara Mortensen) și Raphaëlle (Lola Dewaere), în ultimul episod al sezonului 4 din „Astrid și Raphaëlle” (Astrid et Raphaëlle), cea din urmă era acuzată de crimă, iar colega ei îi dovedea nevinovăția. Aventurile polițienești și personale ale celor două eroine nu s-au terminat așa, pentru că serialul franco-belgian
Dacă ești în căutarea unei K-drama care îmbină perfect muzica, o poveste captivantă și un strop de fantezie, Twinkling Watermelon este alegerea ideală. Această dramă îi poartă pe spectatori într-o călătorie emoționantă prin timp, explorând iubirea, visurile și puterea transformatoare a muzicii.
Dacă ești în căutarea unei K-drame pline de acțiune, stil și umor, „Flex x Cop” este alegerea perfectă! Serialul combină elemente de crimă și investigare cu o doză sănătoasă de carismă și scene memorabile. Eu am terminat serialul in cateva zile si, din ce am auzit, sezonul 2 este in pregatire. Can’t wait!
Eurosport transmite în luna octombrie două competiții cheie din sezonul de snooker, ultima cursă Monument a anului din ciclism, dar și prima etapă din Cupa Mondială de Schi Alpin. Iată tot ce trebuie să știi:
Luna octombrie aduce titluri pentru toate gusturile. Producțiile horror, thriller și mystery, precum „Salem’s Lot” și „Caddo Lake”, te pregătesc pentru un Halloween memorabil. Dramele emoționante, precum „Îngeri obișnuiți” („Ordinary Angels”), sunt perfecte pentru zilele ploioase, iar pentru serile în care vrei să te distrezi, comediile, cum este „Ce facem în umbră” („What we do in the
Mari evadări cu Morgan Freeman S2 (8×60’) – Are premiera duminică, 6 octombrie, de la ora 22:00Titlul original: History’s Greatest Escapes with Morgan Freeman S2
Crime care au șocat Marea Britanie (8×60’) – Din 6 octombrie, duminica, de la ora 23:00Titlul original: Crimes That Shook Britain S9
Crăciunul la DIVA – Din 13 octombrie, în fiecare zi, de la ora 06:00, cu premiere marți, vineri și duminicăFanii DIVA știu că luna octombrie înseamnă – de ani buni încoace – momentul în care începe numărătoarea zilelor rămase până la Crăciun, odată cu maratonul de povești romantice TV difuzat de postul unde iubirea este
Luna septembrie aduce pe Max o mulțime de titluri noi, de la premiere mult așteptate până la sezoane noi pentru cele mai îndrăgite seriale. Prima lună de toamnă aduce premiera celui mai nou capitol din universul DC, serialul „Pinguinul” („The Penguin”), toată seria Ghostbusters, inclusiv cea mai nouă adaptare, „Vânătorii de fantome: Imperiul înghețat” („Ghostbusters:
Fie că ești pasionat de sport, de povești care te țin cu sufletul la gură sau de filme, televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery au câte ceva pentru orice preferință în această vară. Urmărește performanțele sportivilor olimpici pe Eurosport 1 și 2, trăiește emoții intense alături de concurenții din „Test de supraviețuire: Până la ultimul
Ultima lună de vară transformă Max într-un adevărat hub al divertismentului. De la premiere de film, seriale și sezoane noi și cele mai palpitante momente ale Jocurilor Olimpice Paris 2024, toate vor fi disponibile pe platforma de streaming Max. Cu titluri precum „Madame Web“, „Clubul Miracolelor“, „Rick și Morty: Anime”, noul sezon din „Lumea Financiară”
Pregătește-te pentru o vară plină de divertisment imbatabil deoarece E! lansează în luna iulie E!-Lympics. Difuzată în același timp cu evenimentul sportiv mondial, E! scoate la încălzire propria sa gamă plină de celebrități, care te va ține lipit de ecran garantat.
În luna iulie, în fiecare miercuri (de la ora 20:00) DIVA ne trimite din nou într-o vacanță virtuală pe meleaguri franceze, vacanță care se anunță a fi pitorească, dar plină de mistere criminale. Ce înseamnă asta? Continuarea seriei de filme polițiste franceze „Crimă în…”!
Filmele thriller din iulie – Din 4 iulie, în fiecare joi și vineri, de la ora 20:00În a doua lună a verii, DIVA a pregătit telespectatorilor o nouă serie thriller, programată în serile de joi și vineri, din 4 iulie. Poveștile tensionate difuzate pe micul ecran sunt axate pe bărbați seducători și periculoși, case bântuite