Cruciada copiilor / La Croisade, din 12 august in cinema

Prezentat la Cannes în secțiunea Cinema for the Climate, Cruciada copiilor / La Croisade, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare. 

Regizorul și actorul Louis Garrel, alături de partenera sa de viață, Laetitia Casta, și Joseph Engel, actorii cu care a lucrat și la lungmetrajul său anterior, Un om fidel / A Faithful Man (2018), revine cu un film descris de reprezentanții festivalului de la Cannes drept „O ficțiune în care copiii preiau inițiativa pentru a proteja planeta. O poveste a anticipării, în egală măsură urgentă, amuzantă și încântătoare. O poveste a înstrăinării adulților  față de preocupările copiilor, care vor să-și salveze viitorul”. 

Abel (Louis Garrel), Marianne (Laetitia Casta) și fiul lor Joseph, în vârstă de 13 ani, locuiesc în Paris. Existența lor cotidiană este zguduită atunci când Abel și Marianne descoperă că Joseph a vândut în secret numeroase obiecte de valoare din casă. Ei află în curând că nu doar Joseph a făcut asta, ci mulți alți copii din întreaga lume, pentru a finanţa un misterios proiect verde în Africa. Misiunea lor este să salveze planeta. 

Cruciada copiilor / La Croisade a fost scris și filmat înainte de pandemie, cu excepția unei singure scene, filmată în timpul primului lockdown. Pentru coloana sonoră a filmului, compozitorul Grégoire Hetzel a colaborat cu Orchestra Simfonică din Praga, cu sesiuni de lucru pe Zoom. Imaginea filmului este semnată de Julien Poupard, care a lucrat și la „Divines” (r. Houda Benyamina, 2016) și „Les Miserables” (r. Ladj Ly, 2019).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *