„Smallville” va avea premiera la Warner TV în luna decembrie
Serialul american de aventuri „Smallville”, cu Tom Welling în rol principal, va avea premiera la Warner TV în luna decembrie. Toate cele zece sezoane ale producției vor fi difuzate începând cu 5 decembrie, iar de luni până vineri, de la ora 19:05, vor putea fi urmărite câte două episoade ale serialului.
Tom Welling, actor cunoscut din filme ca „Cheaper by the Dozen” și „Draft Day”, este tânărul Clark Kent. El încearcă să își găsească locul în lume, pe măsură ce învață să își valorifice puterile supranaturale în slujba binelui și se confruntă cu probleme obișnuite adolescenței în orașul fictiv Smallville din Kansas. Primele patru sezoane sunt centrate pe viața lui Clark și a prietenilor lui în timpul liceului, pe povestea lui de dragoste cu Lana Lang (interpretată de Kristin Kreuk) și pe prietenia cu cel care avea să îi devină dușman, Lex Luthor (jucat de Michael Rosenbaum).
Începând cu sezonul al cincilea, „Smallville” se concentrează pe primii ani de maturitate ai lui Clark, pe cariera lui alături de Lois Lane (interpretată de Erica Durace) la publicația Daily Planet și, pe parcurs, sunt introduse diverse personaje din Universul DC.
Serialul a fost recompensat cu trei premii Emmy pentru montaj de sunet și cu două trofee American Society of Cinematographers. Dezvoltat de producătorii și scenariștii Alfred Gough și Miles Millar pe baza personajului de benzi desenate Superman, serialul a fost lansat în 2001 și s-a bucurat de succes la public. Actorul Christopher Reeve, legendar interpret al rolului Superman, a susținut producția și a fost de două ori invitat special în „Smallville”.