Prima etapa de vanzare a biletelor de o zi – SOLD OUT
Primele 10.000 de bilete pentru o zi la cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD s-au epuizat la scurt timp după ce au fost puse în vânzare.
Cei care au selectat opțiunea Day Ticket și-au putut alege ziua în care să se bucure de cea mai frumoasă experiență de festival, împreună cu artiștii preferați. Prima etapă de vânzare a biletelor pentru o zi la festivalul UNTOLD a început astăzi la ora 14.00, la prețul de 69 de Euro + Taxe. Biletele s-au vândut în câteva minute.
Următoarea etapă de vânzare a biletelor de o zi este programată în luna iunie, între timp fanii își pot achiziționa abonamentele de pe site-ul oficial al festivalului https://untold.com/
Creatorii UNTOLD au anunțat, la finalul săptămânii trecute line-up-ul pe zile, iar experiența din 2023 va fi una memorabilă pentru fiecare dintre cele patru zile de festival.
Joi, 3 august fanii UNTOLD vor avea parte de două nume în premieră pentru un festival din România: Ava Max și Bebe Rexha.
Vineri, 4 august va fi o altă zi spectaculoasă pentru fani, cu una dintre cele mai frumoase surprize oferite de creatorii UNTOLD, trupa de rock alternativ Imagine Dragons. Sâmbătă, 5 august DJ-ul numărul 1 al lumii, Martin Garrix, și suedezul Eric Prydz, sunt parte din line-up-ul stelar al celei de-a 8-a ediții a festivalului UNTOLD.
Duminică, 6 august ultima zi a călătoriei prin universul UNTOLD 2023,va oferi fanilor emoția revenirii pe Cluj-Arena a unui dintre cei mai iubiți artiști, Armin van Buuren și tot în aceeași seară, pe scena principală a festivalului va urca și David Guetta.
Festivalul UNTOLD 2023 are loc între 3 și 6 august în Cluj-Napoca. Tot line-up-ul anunțat până acum este disponibil pe untold.com.