Pasarea paradisului

“Este greu de descris penajul unei astfel de păsări, pictată, cu toate culorile curcubeului. Privind-o, ai impresia că un artist desăvârşit a ales penele cele mai divers colorate şi a împodobit-o cu ele.

Familia păsării-paradisului cuprinde aproximativ 100 de specii, diferite ca formă şi penaj, una mai frumoasă ca alta. Patria lor cuprinde pădurile nepătrunse ale Noii Guinei şi ale insulelor învecinate.

Credinţele locale atribuie păsărilor-paradisului puteri miraculoase. Cu penele cele mai ţipător colorate papuaşii îşi împodobesc somptuoasele lor coafuri. Penele multicolore au atras atenţia nu
numai băştinaşilor, ci şi vizitatorilor acestor locuri. Ele au împodobit îmbrăcămintea sultanilor, şahilor şi a înalţilor demnitari din Orient. Europenii au început să le caute prin secolul al XVI-lea. Dacă până atunci papuaşii vânau un număr mic de păsări necesar satisfacerii gustului lor de frumos, de-atunci încolo ele au fost urmărite peste tot şi nenumărate piei cu pene (balguri) sau burdufuri luau drumul curţilor seniorale din Europa ori din Asia.

Prin secolul al XVIII-lea, traficanţii olandezi cumpărau de la papuaşi piei de păsări gata prelucrate, fără picioare, şi le vindeau apoi indienilor sau persanilor, cărora le spuneau că «pasărea-paradisului n-are picioare şi se odihneşte agăţîndu-se de crengi cu două pene lungi care-i împodobesc coada, iar ouăle şi le cloceşte punîndu-le sub aripă».

De altfel şi în Europa primele balguri n-aveau picioare, aşa că şi aici au apărut legende după care păsările paradisului nu se odihnesc niciodată, ci plutesc veşnic în aer, ca nişte fiinţe miraculoase. Presupusa lipsă a picioarelor se reflectă şi în denumirea ştiinţifică,Paradisaea apoda însemnînd «pasărea-paradisului-fără-picioare».”