Concert Travka in Rockstadt Brasov – aprilie, 2013
Evenimentul va avea loc sambata, 6 Aprilie 2013, dupa ora 21:00, in Rockstadt Brasov (str. Lucian Blaga, nr. 13).
Pretul unui bilet: nu a fost afisat pe pagina evenimentului.
Trupa TRAVKA a aparut la Focsani in primavara anului 2002. Prima piesa inregistrata, Noapte, difuzata in premiera la RadioDada ramane pe locul 1 in topul radioului timp de un an. Travka bate la portile afirmarii! Apar primii fani si site-ul formatiei www.travka.go.ro.
Urmeaza LiveTourTravka in Europa care se bucura de un real succes, iar la revenirea in tara, trupa participa la cel mai important festival rock Top T Buzau, unde este remarcata si incurajata de specialisti. Travka este numita `trupa noului val` si in vara anului 2003 concerteaza in Arenele Romane alaturi de Trooper si Celelalte Cuvinte.
Travka se muta in capitala (Bucuresti) unde este primita cu bratele deschise. Aventura abia incepe…
Luata prin surprindere de succesul covarsitor si de surmenajul provocat de adrenalina concertelor de pana acum, formatia pleaca intr-o vacanta de 2 ani de zile in Tunisia. Nu a fost o pauza totala, trupa revenind in tara la concerte in scopuri caritabile si la anumite manifestari cum ar fi : Stufstock (editia 1,2), Rosia Montana, Club A (Libertatea Presei), etc. Urmeaza mega-concertul Real Travka in Barcelona unde vocalistul ii cunoaste si pe membrii formatiei Los Frontierros alaturi de care va aparea intr-un talk-show transmis in direct pe postul national de televiziune.