„Jaful secolului”, propunerea la Oscar, în cinematografe

 „Jaful secolului” (regia Teodora Ana Mihai, scenariul Cristian Mungiu), propunerea României la Premiile Academiei Americane de Film 2026  (pentru premiile Oscar, categoria cel mai bun film internațional) intră în cinematografe din 23 septembrie. Distribuit de Forum Film, „Jaful secolului” se va vedea în 80 de cinematografe din 41 de orașe.

„E un film pentru publicul din România”, amintește Cristian Mungiu. „E un titlu pe care mi-l asum, e o semnalizare către filmul popular, are multe straturi, îți dă și ceva de gândit, dar în primul rând e o poveste spectaculoasă care pornește de la cazul din 2012 al spargerii de la muzeul olandez de unde un grup de români au sustras tablouri în valoare de peste 20 de milioane de euro.”

Peste 1000 de spectatori au aplaudat și apreciat filmul la premiera de gală care a avut loc în Cinema City AFI Cotroceni pe 22 septembrie  în prezența echipei. Regizoarea Teodora Ana Mihai, scenaristul Cristian Mungiu, actorii Anamaria Vartolomei, Rareș Andrici, Ionuț Niculae, Robert Iovan, Macrina Bârlădeanu, Lucian Ifrim, Mirela Nicolau și alții au fost prezenți la întâlnirea cu publicul, alături de numeroase vedete, influenceri și profesioniști din industrie.

După ce Natalia (Anamaria Vartolomei), o tânără plecată la muncă în Olanda, le mărturisește soțului ei Ginel (Ionuț Niculae) și prietenilor lor Iță (Rareș Andrici) și Andreea (Macrina Bârlădeanu) o întâmplare nefericită dintr-un club unde a lucrat într-o seară, pentru a-și rotunji veniturile, Iță pune la cale un plan periculos: un jaf la un muzeu, unde-l ia ca ajutor pe Adrian (Robert Iovan).

„Românii din film suferă că sunt tratați drept niște cetățeni de mâna a doua. Natalia e cea mai lucidă dintre cei patru, deși e pregătită să se descurce, nu e gata să facă orice, ea are principii. Mi se pare bine nuanțat și construit personajul. Mi-am dorit mult să joc în acest film și să lucrez cu această echipă.”, a declarat Anamaria Vartolomei.

Cinema City VIVO! Constanța găzduiește pe 24 septembrie, de la ora 19:00 proiecția specială „Jaful secolului”, în prezența scenaristului și producătorului Cristian Mungiu.

„Jaful secolului” va avea două proiecții speciale la Craiova, pe 25 septembrie, de la ora 19:00. Scenaristul Cristian Mungiu, actorii Ionuț Nicolae, Robert Iovan și Janir Izdrailă, producătorii Tudor Reu și Antonia Marin vor introduce proiecția de la Cineplexx Craiova  de la ora 19:00 și vor fi prezenți la discuția cu publicul de la Inspire Cinema Electroputere VIP (ce va avea loc la ora 21:00, după vizionarea filmului). 

Pe 26 septembrie, publicul clujean este invitat la proiecțiile speciale „Jaful secolului” de la Cluj-Napoca. Prima proiecție va avea loc de la ora 18:00 la Cinema City Iulius Mall,  iar următoarea proiecție la Cinema Arta de la ora 19:30. Scenaristul Cristian Mungiu va fi prezent la discuțiile cu publicul după fiecare proiecție, alături de producătorul Tudor Reu.  

Cristian Mungiu și Tudor Reu vor fi prezenți la proiecțiile „Jaful secolului” pe 27 septembrie, de la ora 19:00, la Cinema City PlazaM Târgu Mureș și la Cineplexx Târgu Mureș

Publicul brașovean va avea ocazia să discute cu Cristian Mungiu pe 28 septembrie, la Cinema City AFI Brașov, după proiecția ce va începe la 17:30. 

Regizat de Teodora Ana Mihai („La Civil”), filmul scris de Cristian Mungiu aduce în prim plan povestea unor migranți români a căror dorință de o duce mai bine într-o țară europeană dezvoltată unde sunt tratați cu superioritate ajunge să motiveze decizii și acțiuni ilegale.

Din distribuția filmului „Jaful Secolului” mai fac parte: Thomas Ryckewaert, Macrina Bârlădeanu, Lucian Ifrim, Alexandru Potocean, Mirela Nicolau, Ana Ciontea, Mike Libanon, Tim Haars, Charlotte Vandermeersch, Janir Izdrăilă, Răzvan Bănică, Geo Dobre, Charlotte De Wulf, Mihai Verbițchi, Truus De Boer, Leny Brederweld, Bart Oomen, Teli Jaloch, Julian De Backer, Safak Karadeniz, Hank Botwinik, Antonia Marin, Sien Eggers, Alice Beatriz Muñoz Mihai, Alexandra Volintiru, Florin Olimp, Alina Natal, Cristian Gavril, Florentina Pană, Cristian Aceleanu, Florin Ivanciu, Ruxandra Bulgaru, Ilie Sauciuc, Gabriel Achim, Mihnea Petrescu, Andrei Radu, Florea Ciocârlia, Lore Gyzels, Mihnea Trușcă, Robert Emanuel, Teodor Drăgan, Robin Kupens, Sebastian Bosoi Diamandi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *