Înscrierile la New Draft #3 se prelungesc până la 2 Iunie
Înscrierile la a treia ediție a New Draft, rezidență de dezvoltare de scenarii, care se desfășoară în format online și fizic, se prelungesc cu 7 zile. Noul deadline de depunere a proiectelor este pe 2 iunie 2024, ora 23.59.
New Draft, prima rezidență de dezvoltare de scenarii dedicată exclusiv proiectelor din România și Republica Moldova, oferă timp de trei luni training asistat pentru dezvoltarea a 12 scenarii de lungmetraj.
Pe parcursul programului, proiectul de lungmetraj al participantului ajunge de la stadiul de treatment la un draft nou, însoțit de un dosar de pitch pregătit să plece către producători sau concursuri pentru fonduri.
A treia ediție a New Draft se va desfășura fizic, în București, dar și online. Cele 12 proiecte vor forma trei grupe, fiecare cu câte un trainer atașat. Trainerii celei de-a treia ediții New Draft vor fi: Oana Răsuceanu (scenaristă, regizoare și consultantă de scenarii), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii).
Perioada de desfășurare a rezidenței este iulie – octombrie 2024, iar sesiunile de lucru se vor petrece lunar, atât one-on-one cât și în echipă.
Toate detaliile despre înscrieri și proiect se găsesc aici – https://www.controln.ro/asociatia-culturala/workshop-uri/new-draft/.
New Draft, rezidență de dezvoltare de scenarii, este un proiect co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).*
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.