TIFF.23 și-a anunțat câștigătorii

A 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a anunțat câștigătorii în cadrul Galei de Închidere care a avut loc sâmbătă seara la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro, a mers la filmul indian Fetele tot fete / Girls Will Be Girls. Filmul de debut al regizoarei Shuchi Talati vorbește despre ce înseamnă să fii femeie într-un mediu strict și opresiv printr-o poveste coming of age a unei adolescente dintr-un pension din Himalaya, a cărei mamă nu pare să fi cunoscut nici ea maturizarea.

„Povestea acestui film este foarte legată de India, dar am sperat întotdeauna că și oameni din afara acestui spațiu și timp foarte specific în care se desfășoară povestea vor rezona cu ea. Simt că acest premiu spune asta”, a declarat Shuchi Talati în video-ul prezentat la gală.

Tot un film indian a fost recompensat și cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro: Fata îndărătnică / The Adamant Girl, în regia lui Vinothraj Palani, care a mai fost premiat la TIFF și în 2021 pentru debutul Pietricele / Pebbles. Juriul Competiției Oficiale a fost impresionat și de modul în care regizorul Sebastián Quebrada reușește să spună în Celălalt Fiu / The Other Son o poveste personală urmărind conflictele interioare ale fiecărui personaj. Acesta a fost recompensat cu Premiul pentru Cea Mai Bună Regie, în valoare de 3.000 de euro.

Premiul pentru Cea mai Bună Interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, a fost acordat lui Hassan Pourshirazi, pentru rolul din filmul Bătrânul burlac The Old Bachelor (r. Oktay Baraheni). După cum au motivat alegerea membrii juriului, „actorul se aruncă fără vreo teamă sau rușine într-o interpretare viscerală a unui personaj care întruchipează răul absolut în toată complexitatea sa”.

Premiul pentru Lungmetraj din cadrul competiției Zilelor Filmului Românesc a fost câștigat de filmul independent Clasat / Dismissed, regizat de Horia Cucută și George ve Ganæaard. Acesta constă în 2.000 de euro, oferiți de DACIN SARA, și servicii de laborator în valoare de 10,000 de euro, oferite de CINELAB România. Tulburătorul documentar Alice On & Off, regizat de Isabela Tent, a fost laureat cu Premiul ZFR pentru Debut, în valoare de 1.500 de euro, oferit de Banca Transilvania, dar și cu Mențiunea Specială a Juriului „What’s Up, Doc?” și Premiul FIPRESCI.

Competiția What’s Up, Doc?, care cuprinde filme care se joacă cu convențiile cinemaului documentar, a fost câștigată de Kix (regia Dávid Mikulán, Bálint Révész). Premiul în valoare de 2.000 de euro a fost acordat pentru „siguranța cinematografică cu care autorii însoțesc, ca niște complici detașați, transformarea unui copil”. Bálint Révész, unul dintre regizori, a declarat într-un video difuzat la Gala de Închidere că „TIFF funcționează ca un spațiu în care profesioniștii din industria maghiară de film se pot întâlni între ei, dar și cu invitați internaționali, într-un festival care a avut întotdeauna o atenție specială pentru filmele maghiare. Pentru noi, e mai mult decât un simplu festival de film.”

Publicul TIFF și-a ales și în acest an preferații. Premiul publicului, în valoare de 2.000 de euro, oferit de Mastercard, a mers la Frate de-o vară / Summer Brother (regia Joren Molter), în timp ce Moromeții 3 (regia Stere Gulea) a primit Premiul pentru Cel mai Popular Film românesc din festival (Vodafone Hearts’ Award), în valoare de 2.500 de euro, oferit de Vodafone.

Lista completă a premiilor oferite la cea de-a 23-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania este disponibilă pe tiff.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *