Freezer (2014)
In timp ce geniile de Hollywood cheltuie zeci sau sute de milioane de dolari pentru niste mizerii de filme, altii fac minuni din bugete mici spre foarte mici. Freezer (2014), un film psihologic foarte bun, este doar unul din cele foarte multe exemple. Aviz amatorilor, actiunea se petrecere intr-un congelator mobil. Da, doar acolo! Asadar, daca va asteptati la nu stiu ce explozii, efecte speciale si alte cele, cautati altceva. Filmul pune baza foarte mult pe partea psihologica iar Dylan McDermott face un rol de milioane. A fost o adevarata placere sa-l urmaresc. Cea mai buna parte? Povestea este mai mereu imprevizibila si nu aveti nici o sansa sa va dati seama cum o sa se termine.
Pe scurt, mi-a placut. Mi-a placut foarte mult si va recomand sa-l cautati. Presimt ca o sa va placa. Eu mi-as dori sa mai gasesc filme asemanatoare.
Povestea: Robert, un om ce pare obisnuit, este rapit dintr-un restaurant rusesc si aruncat intr-un congelator. De ce? Nici el nu pare sa stie. Asta pana apar mai multi membri ai mafiei rusesti. Ce vor ei de la Robert? Bani. 8 milioane de dolari ca sa fiu exact. Ce stie el despre aceasta suma? Absolut nimic dar nu are nici cea mai mica sansa sa-i convinga pe rusi ca banii nu sunt la el, ca l-au confundat cu altcineva. Asadar, el are doua solutii la dispozitie: ori nu le spune unde sunt banii si moare de frig in cateva ore, ori le spune unde sunt banii si mai are o sansa mica de supravietuire.
Ce va face? Va reusi sa afle de ce l-au confundat rusii? Va reusi sa scape? Ramane sa aflati singuri…