Training Day (2001)
Training Day (2001) este probabil singurul film in care o sa aveti ocazia sa-l vedeti pe Denzel Washington in rolul de bad guy/tip rau. Desi are tot talentul necesar pentru a juca orice fel de rol, indiferent de natura lui, niciodata nu mi l-am imaginat pe Denzel intr-un rol negativ si, credeti-ma pe cuvant, o sa fiti impresionati de felul in care joaca. De ce spun ca nu o sa mai aveti ocazia sa-l vedeti intr-o astfel de postura? Pentru ca nu este stilul lui si, din cate mi-am dat seama, isi alege cu mare grija filmele in care joaca.
Povestea: Intr-un oras condus intr-un fel sau altul de traficantii de droguri, cei care au jurat sa respecte legea au inceput sa o incalce pentru a curata strazile. Denzel Washington joaca in rolul lui Alonzo Harris, un detectiv al politiei din Los Angeles, ofiter veteran de la narcotice care are metode nu tocmai ortodoxe de a aplica legea. Unii ar putea spune ca detectivul Harris este corupt, dar nu ar avea dovezi pentru a demonstra aceasta afirmatie.
In aceasta lume corupta condusa de mai multi traficanti de droguri intra in scena Jake Hoyt, un politist incepator care are “norocul” de a fi antrenat, intr-o zi de proba cruciala pentru viitorul lui, de catre detectivul Harris. Fiind mai mereu la limita legii, Harris il va testa pe Hoyt intr-un mod unic, lasandu-va pe voi sa decideti daca felul lui de a actiona pentru a-si atinge scopul, cel de a curata strazile, merita ignorat sau nu…