#PREƧENT, la al treilea modul de educatie nonformala

Aflat la cel de-al treilea modul, proiectul #PREƧENT aduce copiilor din centrele sociale ateliere de incurajare a comunicarii prin tehnici artistice, sub indrumarea trainerilor specializati in diverse domenii, in concordanta cu ideea modulului. 

Proiectul #PREƧENT a debutat in ianuarie 2021, cu 12 sesiuni de invatare alternativa pe diverse teme din sfera comunicarii care s-au desfasurat online. Initiativa a continuat cu cel de-al doilea modul, printr-o serie de sesiuni concentrate in jurul ideii de viata sanatoasa.

„Creativitatea și exprimarea prin artă” este tema sub umbrela căreia, în perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, copiii din centrele sociale ieșene beneficiază de traininguri specializate. Dezvoltat de Asociația Industrii Creative, cu sprijinul Kaufland România, proiectul educațional #PREƧENT promovează egalitatea de șanse și asigură accesul la educaţie alternativă și nonformală copiilor din medii defavorizate. Prin parteneriatul cu DGASPC Iași, proiectul este activ în patru centre: Centrul de Servicii Sociale „Bucium”, Centrul de Servicii Sociale „C.A. Rosetti”, Centrul de Servicii Sociale „Bogdana”, la care în această toamnă s-a adăugat Centrul de Servicii Sociale „Verșeni” din satul Verșeni, comuna Miroslovești, județul Iași. În acest mod, activitățile continuă să favorizeze și copii din mediul rural, iar numărul total al beneficiarilor a crescut la 130.

Tema celui de-al treilea modul a fost aleasa dupa nevoile copiilor, observate de-a lungul timpului atat de organizatori, cat si de trainerii modulelor precedente. Drept urmare, din luna octombrie pana in prezent au fost organizate ateliere de re-design (imbinate cu scrierea creativa alaturi de jurnalista Maura Anghel in cadrul Festivalului International de Literatura si Traducere – FILIT Iasi; si training de refolosire a textilelor vechi si reutilizarea hartiei reciclate cu Alex Cristea), arta dramatica (cu exercitii de incredere, coordonare, teatru de papusi si umbre alaturi de actorii George Cocos si Ioana Corban), coregrafie (instructorul-coregraf Ancuta Macovei i-a ajutat pe copii sa exteriorizeze emoțiile prin miscari proprii, iar coregraful Momo Sanno i-a indrumat sa regaseasca echilibrul prin expresii libere improvizate), continuate cu traininguri de arte plastice si new media in luna ianuarie a anului viitor. 

Toate aceste activități se bucură constant de susținerea Kaufland România, un partener de lungă durată al Asociației Industrii Creative, care a sprijinit proiectul #PREƧENT încă de la primul modul. Devenită o tradiție, activitatea caritabilă din acest proiect a continuat și în acest modul, astfel că la începutul lunii decembrie copiii au primit pachete înmânate de membrii și colaboratorii Asociației Industrii Creative și Anna Katharina Scheidereiter.

„Cu bucurie sprijinim proiectul #PREƧENT, care în al treilea modul i-a ajutat pe copii să-și descopere latura artistică și să se exprime prin tehnici mai puțin tradiționale, întărindu-le astfel încrederea în forțele proprii. În ciuda provocărilor apărute de-a lungul acestui an, activitățile s-au desfășurat în condiții de siguranță, cu mare entuziam din partea copiilor participanți, asta datorită devotamentului de care dau dovadă partenerii noștri de la Asociația Industrii Creative. Pentru că implicarea face diferența!” – a declarat Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România și Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *