2025 Archive
UNTOLD lansează cea de-a unsprezecea ediție Blood Network, cea mai longevivă inițiativă de donare de sânge din România. De la începutul campaniei au fost salvate peste 65.000 de vieți, cu ajutorul a peste 20.000 de donatori din întreaga țară. Perioada de desfășurare a campaniei, organizată cu sprijinul Kaufland România, este cuprinsă între 7 iunie și 27 iulie,
Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 13-22 iunie 2025). 12 producții din toată lumea se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce 10 filme își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.
Regizorul Bogdan Mureșanu va fi prezent anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania, atât ca membru al juriului Competiției Internaționale, cât și în calitate de regizor, scenarist și producător al filmelor „Anul Nou care n-a fost” și „Magicianul” – incluse în programul Zilelor Filmului Românesc (ZFR).
Vineri, 13 iunie 2025 (de la 19.00) veţi avea şansa de a o aplauda pe scena Sălii Radio, alături de Orchestra Națională Radio, pe violonista de origine română Sarah Nemţanu (născută în Franţa), concertmaestru al unuia dintre cele mai importante ansambluri din Europa: Orchestre National de France.
Cei care își fac planuri pentru vacanța din această vară, nu trebuie să rateze două date importante: 8 iunie și 15 august 2025, atunci când, la Dino Parc Râșnov, începând cu ora 13.00, dinozaurii găzduiesc concertele Zurli, atât de îndrăgite de copii.
Compania românească deFilm produce „Dinți de lapte”/ ”Milk Teeth” – al doilea lungmetraj de ficțiune scris și regizat de Mihai Mincan („Spre Nord”). Acțiunea filmului se petrece spre finalul anilor 80, într-o oraș de provincie, unde o fetiță de zece ani devine ultima martoră a dispariției misterioase a surorii sale și trebuie să-și găsească curajul
Vești excelente pentru toți iubitorii filmelor românești! După ce a cucerit marile ecrane, comedia românească fenomen MENTORII, va cuceri și micile ecrane. Cel mai așteptat film de comedie al anului 2025, va putea fi vizionat în sfârșit și pe Netflix, începând cu data de 4 iunie.
Scurtmetrajul de animație „Magicianul”, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu („Anul Nou care n-a fost”) va avea premiera mondială în Franța, în cadrul celui mai prestigios și amplu eveniment anual dedicat animației – Festivalul Internațional de Film de Animație Annecy, ce va avea loc în perioada 8-14 iunie 2025. „Magicianul” este singurul titlu românesc
SOS Satele Copiilor organizează, pentru al treilea an consecutiv, evenimentul FestiSAT. Festivalul caritabil are loc pe data de 14 iunie, la SOS Satele Copiilor, Calea Floreasca 165. Toți participanții vor sta la masa binelui, unde nu există distanță între artiști, influenceri, oameni de business, susținători ai cauzei și se vor bucura de o zi împreună, muzică
Vara iubirii – În fiecare zi, de la ora 18:00 Începută la final de mai, seria de filme de dragoste Vara iubirii continuă și în luna iunie, la DIVA. Alegerea perfectă pentru serile calde de iunie, această serie specială include zece premiere în grila DIVA, programate la final de săptămână, de la ora 20:00, de-a
How To Train Your Dragon Special – Din 9 iunie, luni, la ora 21:00Pregătește-te să pătrunzi alături de E! în universul epic al seriei „Cum să-ți dresezi dragonul”, de la capodopera animată emblematică a lui Dean DeBlois, la noua și palpitanta aventură live-action!
În vara lui 2025, universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emoții și momente legendare, va avea loc între 7 și 10 august, iar organizatorii au dezvăluit lineup-ul pe zile și au pus
Serile de vară devin magice alături de DIVA, locul unde dragostea nu ia vacanță – ea trăiește în fiecare film, în fiecare seară, alături de tine. Începută la final de mai, seria specială Vara iubirii continuă luna iunie. Îți plac poveștile de iubire și orașele pline de romantism? Atunci urmărește Vara iubirii, în fiecare zi
„În obiectiv” este cel mai nou film al regizorului Thierry de Peretti, prezentat în cadrul Festivalului de la Cannes în 2024 și distribuit de Independența Film în cinematografele din România începând cu 30 mai. Adaptat după romanul omonim semnat de Jérôme Ferrari (laureat al Premiului Goncourt), filmul este o frescă intensă a unei generații și
Actriță, regizoare și cântăreață, Maria de Medeiros este una dintre cele mai versatile și rafinate prezențe ale cinematografiei europene și una dintre cele mai importante actrițe portugheze ale generației sale.
Pentru prima dată în istoria UNTOLD, eveniment care ocupă locul 3 la nivel mondial, festivalul își deschide porțile și pentru cei mai mici iubitori de magie, muzică și culoare.
Începută pe 23 mai, seria specială de filme romantice Vara iubirii la DIVA continuă în fiecare zi, de la ora 18:00 până la miezul nopții. Săptămâna aceasta, aduce în program alte trei premiere. Ca de fiecare dată, postul unde iubirea este la ea acasă mizează pe povești care te învață ceva: că visele pot deveni
„HOȚII DE SUBIECTE”, debutul în lungmetraj al regizorului Tudor Petremarin, va fi disponibil pe Netflix în România din 28 mai.
Ca în fiecare an, Muzeul de Artă se transformă în scena de muzică la cea de-a 24-a ediție TIFF! Între 14 și 22 iunie, artiști din România, Germania, Ucraina, SUA, Canada sau Franța vor pregăti show-uri indie, alternative rock, jazz, post punk, folk sau hip-hop. Spațiul din curtea Muzeului de Artă se va deschide de la ora 17:00 și include un bar