cinematograf Archive
După premiile obținute la Sarajevo și TIFF, filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), despre Revoluția Română, va intra pe marile ecrane din țară. De asemenea, regizorul Tudor Giurgiu, dar și actorii Alex Calangiu, Iulian Postenicu, Cătălin Herlo sau Ionuț Caras vor pleca într-un turneu de promovare prin România, unde vor participa la proiecții în avanpremieră și vor sta de vorbă cu publicul.
Două proiecții speciale, organizate pe 28 și 29 august, la Cinema City AFI Cotroceni, respectiv J’ai Bistrot, au deschis drumul acestui basm austriac underground către publicul din România. Mesaje speciale înregistrate de echipa filmului, activări cu tâlc, invitație către dialog, asumare și vulnerabilitate, precum și zăpadă în mijloc de noapte de vară au fost o parte din acțiunile cu care casa
Lungmetrajul „Arsenie. Viața de apoi”, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, ajunge pe marile ecrane din România la sfârșitul acestei săptămâni, producția fiind distribuită de microMULTILATERAL.
A apărut trailerul primei comedii romantico-culinare din România, ,,Dragoste pe muchie de cuțit”. Filmul, unul dintre cele mai așteptate din această toamnă, va avea premiera în cinematografele din România pe data de 29 septembrie. Pelicula are toate ingredientele unei comedii romantice numai bune de savurat în cinema – umor, romantism, o rețetă secretă autentic românească veche de
Copiii celorlalți / Les enfants des autres,al cincilea lungmetraj al regizoarei și scenaristei Rebecca Zlotowski, care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Veneția 2022, aduce în fața publicului, cu sensibilitate și umor franțuzesc, povestea unei femei de 40 de ani, prinsă între ceasul ei biologic care ticăie și povestea de dragostea
Inspirat din fapte reale, Libertate spune o poveste mai puțin cunoscută întâmplată la Sibiu, în timpul Revoluției din 1989. Filmul va intra în cinematografele din România în 6 octombrie, iar începând cu 25 august echipa filmului va fi prezentă la o serie de avanpremiere în peste 40 de orașe din țară, la Alba Iulia, Odorheiul Secuiesc, Sibiu, Buzău
Vorbește cu mine / Talk to Me, un horror sângeros, incredibil de atmosferic și convingător, filmul de debut al fraților australieni Danny și Michael Philippou, celebri pe YouTube pentru conținutul lor de tip live-action combat videos, se anunță a fi o poveste de succes de box office.
După ce agenții ruși arestează un diplomat francez în Siberia, în circumstanțe dubioase, acesta ajunge în renumitul sistem penitenciar rusesc, de unde evadează și se întoarce în Franța, dând naștere unui conflict între cele două țări. Bazat pe evenimente reale care au avut loc în 2015 în Rusia, Kompromat spune povestea din spatele unui scandal
Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol revin pe marile ecrane cu Încă Două Lozuri. Cea mai așteptată comedie a anului a avut deja premiera la Festivalul Internațional de Film Transilvania TIFF, iar cele două proiecții au fost urmărite, la fel ca în 2016, cu sălile pline.
Lungmetrajul „Arsenie. Viața de apoi”, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera în cinematografele din România pe 1 septembrie 2023, producția fiind distribuită de microMULTILATERAL.
„Visul” – cel mai nou lungmetraj regizat de Cătălin Saizescu („Scurtcircuit”, „Milionari de weekend”) – a fost prezentat în premieră mondială în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania, ediția 22, secțiunea Zilele Filmului Românesc. Proiecția a avut loc în Cluj-Napoca ieri si a fost urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu o parte
Transilvania Film anunță premiera românească a filmului CARBON, regizat de Ion Borș, în cadrul TIFF (Transilvania International Film Festival). Proiecțiile speciale vor avea loc pe 14 iunie, la ora 20.00 și pe 16 iunie, la ora 12.00, la Cinema Victoria (Bulevardul Eroilor nr.51, Cluj).
În 2016, Alice Diop, cunoscută realizatoare de documentare, a luat loc în sala de judecată din orașul Saint Omer (Franța) și a ascultat mărturia înfricoșătoare a unei femei franco-senegaleze acuzată că și-a omorât fiica în vârstă de 15 luni. Aceasta și-a alăptat copilul înainte de a-l așeza pe plaja Berck-sur-Mer, lăsându-l pradă mareei în creștere.
Jucăria nouă / Le nouveau jouet, o comedie hilară și emoționantă, în care un băiat învață că există lucruri pe care nici o sumă de bani nu le poate cumpăra, va avea premiera în cinema pe 19 iunie, distribuit de Independența Film. Cu Daniel Auteuil, câștigător al premiului César, și popularul comediat Jamel Debbouze, în
Drama suprarealistă „Mammalia”, regizată de Sebastian Mihăilescu, va avea premiera pe marile ecrane din România pe 22 septembrie 2023, fiind distribuită de microMULTILATERAL. Filmul va fi proiectat în avanpremieră națională la Cluj-Napoca în cadrul TIFF. Cea de-a 22-a ediție se va desfășura luna viitoare, în perioada 9-18 iunie 2023.
Inocentul / L’innocent, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și
Cei opt munți / Le otto montagne,de Felix Van Groeningen și Charlotte Vandermeersch, filmul care a impresionat și câștigat la Cannes 2022 Premiul Juriului, ajunge în cinematografele din România din 24 martie, distribuit de Independența Film. Filmat în mare parte în seducătoarele peisaje montane din Valle d’Aosta (Italia) și acoperind aproximativ patru decenii de prietenie
Cu încasări de peste 3 milioane de lei la doar o lună de la lansare, filmul Taximetriști este deja în Top 10 filme românești din toate timpurile la nivel de încasări, devenind unul dintre cele mai de succes filme românești din ultimii ani. Poziționată imediat după succesul internațional Avatar în primul weekend de lansare (weekend-ul
Decizia de a pleca/ Decision To Leave, captivantul thriller care i-a adus la Cannes 2022 premiul pentru regie reputatului cineast coreean Park Chan-wook, are premiera în cinematografele din România pe 17 februarie, distribuit de Independența Film. Filmul spune povestea unui polițist care devine atras de suspecta principală dintr-un caz de crimă.
Taximetriști, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, a ocupat primul loc în topul încasărilor obținute de filmele românești în weekend, odată cu lansarea sa în cinematografe, și al doilea loc în box-office după „Avatar: Calea apei”. Cele două filme sunt distribuite de Forum Film România. La începutul acestei săptămâni, Taximetriști înregistrase încasări de 1.038.308,00 de