eurosport Archive
Mai sunt 26 de zile până la Crăciun! Vine perioada sărbătorilor, când fiecare va căuta cadourile perfecte și va petrece cât mai mult timp alături de familie și de cei dragi. Iar platforma de streaming Max e pregătită pentru seri în familie, cu filme și seriale noi și de arhivă, pe care le putem revedea
Cel mai important turneu de snooker al sfârșitului de an este transmis în direct pe Eurosport și pe Max pe parcursul următoarei săptămâni.
Lillehammer găzduiește prima oprire din Cupa Mondială de Sărituri cu Schiurile în acest sfârșit de săptămână. Eurosport și Max transmit în direct trei concursuri de pe trambulina Lysgårdsbakken de vineri până duminică.
În luna noiembrie Cupele Mondiale ale sporturilor de iarnă și Grand Prix-urile patinajului artistic sunt în plină desfășurare pe Eurosport. Iată tot ce trebuie să știi:
Luna noiembrie este despre aventură, mister, necunoscut și mai ales despre o mulțime de titluri noi la Televiziunile Warner Bros. Discovery. La Eurosport, competițiile de patinaj artistic, schi alpin și schi nordic vin cu spiritul iernii, Discovery aduce producția locală „România sălbatică”, iar TLC adaugă un strop de mister cu „Partea întunecată a emisiunilor pentru
Un sezon senzațional de sporturi de iarnă începe în acest weekend la Eurosport și pe Max odată cu debutul Cupei Mondiale de Schi Alpin. Primele etape de slalom uriaș la feminin și masculin au loc sâmbătă și duminică la Sölden, în Austria. Eurosport este și în acest sezon Gazda Sporturilor de Iarnă, urmând să transmită 1250
Eurosport transmite în luna octombrie două competiții cheie din sezonul de snooker, ultima cursă Monument a anului din ciclism, dar și prima etapă din Cupa Mondială de Schi Alpin. Iată tot ce trebuie să știi:
Luna octombrie aduce titluri pentru toate gusturile. Producțiile horror, thriller și mystery, precum „Salem’s Lot” și „Caddo Lake”, te pregătesc pentru un Halloween memorabil. Dramele emoționante, precum „Îngeri obișnuiți” („Ordinary Angels”), sunt perfecte pentru zilele ploioase, iar pentru serile în care vrei să te distrezi, comediile, cum este „Ce facem în umbră” („What we do in the
Între 22 și 29 septembrie, Campionatele Mondiale de ciclism se văd în direct la Eurosport și pe platforma de streaming Max.
Eurosport transmite în acest weekend Laver Cup, competiția pornită de Roger Federer în 2017. Turneul de tenis se desfășoară în zilele de vineri, sâmbătă și duminică (20-22 septembrie), la Berlin, iar toate meciurile sunt transmise în direct la Eurosport 1 și pe platforma de streaming Max.
Fie că ești pasionat de sport, de povești care te țin cu sufletul la gură sau de filme, televiziunile din portofoliul Warner Bros. Discovery au câte ceva pentru orice preferință în această vară. Urmărește performanțele sportivilor olimpici pe Eurosport 1 și 2, trăiește emoții intense alături de concurenții din „Test de supraviețuire: Până la ultimul
Lansarea Max, platforma de streaming a Warner Bros. Discovery, a contribuit la transformarea modului în care publicul urmărește Jocurile Olimpice în toată Europa.
Pe parcursul Jocurilor Olimpice Paris 2024, fanii se vor putea bucura de vizionarea fiecărui moment de competiție pe platforma Max. Astfel, Max va completa programul dedicat de la televiziunile Eurosport 1 și Eurosport 2, oferind iubitorilor sportului cea mai spectaculoasă ediție a Jocurilor Olimpice.
Pentru prima oară de la obținerea drepturilor de difuzare a Jocurilor Olimpice, Eurosport va produce un show regional, care va fi transmis zilnic în România, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă și Slovacia. Emisiunea – produsă și realizată în România – va fi difuzată simultan în cele cinci țări și va completa grila dedicată acestor teritorii. Astfel,
Al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon, este transmis la Eurosport și pe Max începând de luni, 1 iulie. Competiția, care se desfășoară în mod tradițional pe iarba de la All England Lawn Tennis and Croquet Club, se va încheia peste două săptămâni, cu finalele de pe 13 și 14 iulie.
Max, noua platformă de streaming a Warner Bros. Discovery, s-a lansat pe 20 mai și a adus deja mai mult conținut decât era pe HBO Max. Iar luna iunie aduce încă o serie de noi filme, seriale, documentare, dar și sport live pe Max!
Vara sportului de pe Eurosport se încinge odată cu întâlnirea celor mai mari jucători de tenis din lume pe cele mai emblematice terenuri de zgură din lume la Roland-Garros. Turneul marchează primul dintre cele două mari evenimente sportive care se vor desfășura la celebra bază din Paris, înainte ca Jocurile Olimpice să-și desfășoare turneele de
Teatrul Crucible din Sheffield va fi din nou gazda celui mai important turneu de snooker al anului, unul care pune punct sezonului 2023-2024. Cei mai buni 32 jucători ai lumii se luptă pentru prestigiosul trofeu, iar Eurosport va transmite în direct toate sesiunile pe TV și online, pe Eurosport.ro.
Punctul culminant și totodată finalul sezonul de snooker este la orizont. Cei mai buni jucători ai ultimului an se reunesc la Sheffield, în celebrul teatru Crucible, pentru Campionatul Mondial, începând cu 20 aprilie.
Warner Bros. Discovery (Nasdaq: WBD) a anunțat astăzi că Max, serviciul său îmbunătățit de streaming, va fi lansat în primele țări europene, inclusiv în România, pe 21 mai. Max aduce într-un singur loc titlurile de neratat de pe HBO Max, emisiunile captivante de divertisment reality din portofoliul de branduri Discovery și competițiile premium Eurosport, pentru a