eveniment Archive

A inceput inregistrarea pentru UNTOLD DUBAI 2025

A început inregistrarea pentru UNTOLD DUBAI 2025. Fanii festivalului se pot inregistra pe untold.ae/register pentru a avea acces la primele abonamente cu prețuri speciale pentru cea de a doua ediție a festivalului din Dubai. Totodata, cei care se înregistreaza vor afla primii, data și locul de desfașurare al festivalului.   

Roland-Garros va fi transmis pe Eurosport și MAX

Vara sportului de pe Eurosport se încinge odată cu întâlnirea celor mai mari jucători de tenis din lume pe cele mai emblematice terenuri de zgură din lume la Roland-Garros. Turneul marchează primul dintre cele două mari evenimente sportive care se vor desfășura la celebra bază din Paris, înainte ca Jocurile Olimpice să-și desfășoare turneele de

Bookfest deschide capitala cărților bune

Salonul Internațional de Carte Bookfest își deschide porțile pentru pasionații de lectură pe 29 mai începând cu ora 10.00 și ca de fiecare dată, intrarea este liberă în toate cele cinci zile ale evenimentului. Între 29 mai și 2 iunie, veți putea găsi la Bookfest circa un milion de volume, sute de titluri noi, aproximativ 300 de lansări de carte și dezbateri, și peste 60

Songs of Earth deschide a doua ediție a LYNX Festival

„O meditație poetică, remarcabilă, care împletește efemeritatea unei vieți umane în măreția istoriei Pământului, într-un mod de o frumusețe greu de descris.” (VOX), „O capodoperă cinematică transcedentală care poartă spectatorii într-o călătorie spirituală. O odă adusă naturii, familiei și inevitabilității ciclurilor vieții.” (Film Fest Report) – sunt câteva din descrierile pe care critica de specialitate le face documentarului Songs

Galeria terapiilor pentru copiii cu nevoi speciale

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale. „Galeria terapiilor” va avea loc în perioada 24 – 26 mai 2024 la sala IAR 80 Coresi Business Park și în Piața cu copaci, Coresi Shopping Center, și își

Primii artiști confirmați la NEVERSEA 2024

MALUMA, superstarul columbian de reggaeton și latino-pop, ale cărui hituri de top și colaborări cu artiști precum Shakira, Jennifer Lopez, The Weeknd, J Balvin, Ricky Martin și Madonna l-au propulsat către faima internațională, urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea. Cunoscut pentru vocea sa caliente și prezența sa pe scenă, Maluma a primit multiple

Noi cine-concerte la TIFF.23

Orașul fără evrei (City Without Jews, r. Hans Karl Breslauer, Austria), o capodoperă a filmului mut din 1924, continuă seria de cine-concerte de neratat din cadrul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 14 – 24 iunie 2024), deschisă de Metropolis (1927) și A Page of Madness (1926). Filmul va fi acompaniat live de violonista klezmer de renume mondial Alicia Svigals și celebrul

Câștigătorii Galei Premiilor Gopo 2024

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. Libertate este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor

LYNX Festival 2024 va avea loc între 4 – 9 iunie

În perioada 4 – 9 iunie 2024 se va desfășura la Brașov a doua ediție LYNX Festival, primul eveniment de la noi din țară dedicat exclusiv fotografiei și filmului documentar de natură, inițiat de Asociația România Sălbatică și Asociația Forona. După ce anul trecut a inclus în programul său 8 documentare internaționale, toate sold-out, majoritatea în premieră în România, festivalul revine cu o nouă

Teo va fi prezentatorul Galei Premiilor Gopo 2024

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție în sala Ion Caramitru a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 29 aprilie va fi prezentat în premieră de actorul de stand-up comedy, Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo. Evenimentul va fi transmis în direct, începând

Burna Boy vine la UNTOLD

BURNA BOY, câștigător al unui premiu Grammy la categoria “Best Global Music Album”, va ajunge in aceasta vară pe scena principală a festivalului UNTOLD. Artistul, originar din Nigeria, are concerte sold-out pe marile arene ale lumii. Ed Sheeran, Justin Bieber, J Balvin, Stormzy, USHER, Chris Martin, 21 Savage, Jay Cole, Sam Smith, Beyonce, Khalid, Major

UNTOLD si VISA lanseaza UNTOLD CREATORS

În fiecare vară, Cluj-Napoca devine epicentrul unei experiențe de festival memorabile, UNTOLD, care reușește să redefinească standardele industriei muzicale în fiecare ediție. În acest an, UNTOLD și Visa lansează UNTOLD CREATORS, o inițiativă dedicată viitoarei generații de creatori de festival din România.

Dino x Tedi invită copiii la Festivalul Veseliei – 1-6 Mai

În perioada 1-6 mai 2024, cu ocazia minivacanței de 1 Mai și Paște, Dino Parc Râșnov, împreună cu Tedi, îi așteaptă pe vizitatori la Festivalul Veseliei. De Paște, copiii sunt invitați la o vânătoare de ouă specială, cu premii surpriză, în cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei. În plus, Dino și Tedi

Black Coffee vine la UNTOLD

Așteptat în fiecare vară cu emoție de fanii veniți din peste 100 de țări ale lumii, UNTOLD și-a reconfirmat statutul de festival de top, reușind ca în fiecare ediție să ofere experiențe unice. Organizatorii anunță un nou nume din lineup-ul festivalului, un artist premiat cu un Grammy, DJ și producătorul de origine sud-africană, Black Coffee.