independenta film Archive
Bastardul / The Promised Land, o epopee plină de suspans, care combină elementele clasice ale genului western cu peisajele și cultura unică ale Scandinaviei, cu Mads Mikkelsen în rolul principal, va avea premiera în cinematografe din 28 iunie, distribuit de Independența Film.
Independența Film aduce în cinematografele din România șase dintre cele mai așteptate filme care au avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Cannes: Emilia Perez (regia: Jacques Audiard), care a câștigat atât Premiul Juriului, cât și Premiul pentru interpretare feminină, acordat întregului colectiv feminin al filmului, The Substance(regia: Coralie Fargeat), câștigător al Premiului
„Cum să faci sex” / „How To Have Sex”, un film captivant despre maturizare, care a fost aplaudat la Cannes, în 2023, timp de 8 minute la scenă deschisă și a câștigat premiul Un Certain Regard, are premiera în cinematografe din 17 mai, distribuit de Independența Film.
„Himera” / „La Chimera”, o incursiune în universul fermecător al cineastei italiene Alice Rohrwacher, pe urmele unui englez îndrăgostit ce explorează tezaure antice și iubiri pierdute, va avea premiera în cinema de vineri, 19 aprilie, distribuită de Independența Film.
Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos / Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de
La Stejarul Bătrân / The Old Oak, noul film regizat de Ken Loach, nominalizat la Palme d’Or, explorează viața dintr-un fost oraș minier al Marii Britanii, acum tulburată de sosirea refugiaților sirieni. O poveste captivantă despre redescoperirea umanității și solidaritatea care ne leagă pe toți, posibil ultimul film al maestrului cinematografiei sociale și politice, din
Umbra lui Caravaggio / L’ombra di Caravaggiopromite o călătorie cinematografică memorabilă și o incursiune profundă în viața tumultuoasă și fascinantă a celebrului pictor italian Caravaggio. Scris și regizat de Michele Placido și avându-i ca protagoniști pe Riccardo Scamarcio, Louis Garrel, Isabelle Huppert și Micaela Rammazotti, filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 8
Omagiu adus comediei bulevardiere, noul film al al cunoscutului regizor François Ozon duce feminismul modern în Parisul anilor ‘30. Cu o distribuție admirabilă, în care se regăsesc generații diferite de actori francezi, Ozon spune cu ritm și umor povestea a două tinere care se aliază împotriva unui sistem nedrept cu femeile. Crima este a mea
Copiii celorlalți / Les enfants des autres,al cincilea lungmetraj al regizoarei și scenaristei Rebecca Zlotowski, care a avut premiera în competiția Festivalului de Film de la Veneția 2022, aduce în fața publicului, cu sensibilitate și umor franțuzesc, povestea unei femei de 40 de ani, prinsă între ceasul ei biologic care ticăie și povestea de dragostea
Vorbește cu mine / Talk to Me, un horror sângeros, incredibil de atmosferic și convingător, filmul de debut al fraților australieni Danny și Michael Philippou, celebri pe YouTube pentru conținutul lor de tip live-action combat videos, se anunță a fi o poveste de succes de box office.
După ce agenții ruși arestează un diplomat francez în Siberia, în circumstanțe dubioase, acesta ajunge în renumitul sistem penitenciar rusesc, de unde evadează și se întoarce în Franța, dând naștere unui conflict între cele două țări. Bazat pe evenimente reale care au avut loc în 2015 în Rusia, Kompromat spune povestea din spatele unui scandal
În bătaia focului/ Afire, titlul câștigător al trofeului Ursul de Argint la Berlinale 2023, al cineastului german Christian Petzold (Barbara, Transit), ajunge în cinema din 7 iulie, distribuit de Independența Film. O poveste de vară despre nesiguranță și promisiuni neîmplinite de iubire, aparențe și prejudecăți, pierdere și regăsire într-un grup de prieteni care-și petrec vacanța
În 2016, Alice Diop, cunoscută realizatoare de documentare, a luat loc în sala de judecată din orașul Saint Omer (Franța) și a ascultat mărturia înfricoșătoare a unei femei franco-senegaleze acuzată că și-a omorât fiica în vârstă de 15 luni. Aceasta și-a alăptat copilul înainte de a-l așeza pe plaja Berck-sur-Mer, lăsându-l pradă mareei în creștere.
Jeanne du Barry, filmul regizat de Maïwenn, care joacă alături de Johnny Depp, deschide cea de-a 76-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (16-27 mai) și ajunge în această toamnă în cinematografele din România, distribuit de Independența Film.
„Holy Spider”, unul dintre cele mai apreciate dar și controversate filme ale anului, care vorbește despre statutul femeii și importanța religiei în societatea iraniană, ajunge în cinematografele din România din 27 ianuarie, distribuit de Independența Film. Inspirat de povestea adevărată a unui bărbat care a ucis 16 lucrătoare sexuale din orașul Mashhad, un centru religios
Triunghiul tristeții / Triangle of Sadness, o spumoasă satiră despre ipocrizie, lăcomie și putere, de la Ruben Östlund, regizorul The Square și Force Majeure, va fi distribuit în cinematografe din 11 noiembrie, de Independența Film. Un film cu influenceri, miliardari în jacuzzi și foarte multă șampanie, care a câștigat Palme d’Or la Cannes 2022, avându-i
Bazat pe cazul real al fostului șef francez al agenției antinarcotice, acuzat în 2017 de contrabandă cu droguri la scară largă, Ancheta unui scandal de stat / Enquête sur un scandale d’etat explorează o captivantă poveste despre corupție la cel mai înalt nivel și chestionează formele de discurs public în contextul traficului de droguri. Filmul
Gaspar Noé, regizorul care și-a obișnuit publicul cu filme șocante precum Irréversible, Love sau Climax, revine pe marile ecrane cu Vortex, distribuit în cinema din 9 septembrie de Independența Film. Prezentat la Cannes 2021 și premiat la festivalul de la San Sebastián, Vortex vorbește despre provocările unui cuplu de bătrâni, care se apropie de finalul
Filmul care a cucerit prin frumusetea imaginilor sale publicul, criticii de film, dar si cineasti premiati cu Oscar, precum Bong Joon-ho (Parazit) sau Chloe Zhao (Nomadland), ajunge in cinematografele din Romania din 29 iulie, distribuit de Independenta Film. Grota / Il buco, un film de Michelangelo Frammartino, recompensat la Festivalul de Film de la Venetia
Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambitii literare si coruptia din media in Parisul secolului XIX ajunge in cinema din 8 iulie, distribuit de Independenta Film. Prezentat in premiera internationala la Festivalul de la Venetia si castigator a sapte premii César, printre care si premiul pentru cel mai bun film,