premiera Archive

Culorile timpului, filmul de familie potrivit de Craciun

Culorile timpului (La venue de l’avenir / Colours of Time), noul film al lui Cédric Klapisch, distribuit de Independența Film, intră în cinematografe din 19 decembrie și spune cu umor o poveste de familie care începe cu o moștenire neașteptată și se transformă într-o călătorie între două epoci. Între prezent și Parisul Belle Époque, filmul

„Nu mă lăsa să mor”, din 5 decembrie în cinematografe

Debutul regizorului Andrei Epure, prezentat la Locarno în secțiunea dedicată noilor voci ale cinemaului, ajunge în cinematografele din România pe 5 decembrie, distribuit de Independența Film și Good Times. Produs de Saga Film, „Nu mă lăsa să mor” este un film neo-horror despre birocrație, o comedie neagră despre moarte și, mai ales, un portret al

Filmul „CATANE”, primele proiecții speciale în România

Filmul „CATANE”, comedia neagră inspirată din fapte reale, cu un scenariu multi-premiat, scris și regizat de Ioana Mischie, își anunță primele proiecții speciale din țară, după un circuit festivalier de succes. Proiectul a avut premiera mondială în cadrul prestigiosului festival de clasă „A” IFFI Goa, din India și a fost nominalizat în acest an la

Sirāt, filmul-bombă al anului, intră în cinema

Transilvania Film anunță lansarea în cinematografe a filmului Sirāt, regizat de Oliver Laxe și distins cu Premiul Juriului la Cannes 2025. Primit cu entuziasm de criticii și spectatorii din toată lumea, filmul este și propunerea Spaniei la Oscarurile din 2026 pentru categoria „Cel mai bun film internațional”.

„Dupa Cioate”, din 28 noiembrie in cinematografe

Documentarul „După Cioate” / „Tooth and Nail”, regizat de Mihai Gavril Dragolea și Radu Constantin Mocanu, ajunge în cinematografe din 28 noiembrie, după o serie de proiecții speciale și discuții publice despre un subiect care pune de ani de zile presiune pe comunități din întreaga țară: violența, intimidarea și nesiguranța cu care se confruntă cei

Richard Linklater revine in cinematografe cu Nouvelle Vague

Noul Val / Nouvelle Vague, omagiul regizorului nominalizat la Oscar Richard Linklater adus spiritului revoluționar al Noului Val francez, ajunge în cinematografe din 21 noiembrie, distribuit de Independența Film. Filmul reimaginează povestea uneia dintre cele mai explozive filmări din istoria cinemaului: realizarea lui À bout de souffle (Cu sufletul la gură), debutul care l-a transformat

INTERIOR ZERO este acum în cinematografe

După o serie de proiecții speciale în festivaluri din România și Europa, filmul INTERIOR ZERO a avut premiera de gală și poate fi văzut acum în cinematografele din toată țara. Regizat de Eugen Jebeleanu, după un scenariu scris de Ioana Moraru, filmul este o este o ecranizare a romanului Interior zero scris de Lavinia Braniște.

Radu Jude reinventează mitul lui Dracula

„Dracula”, cel mai nou film semnat de multipremiatul regizor Radu Jude, va avea premiera în cinematografele din România pe 31 octombrie, distribuit de Independența Film. După un parcurs festivalier remarcabil – cu premiera mondială la Locarno și selecții la New York, Chicago, Viennale, Sitges sau Varșovia – filmul ajunge pe marile ecrane Cinema City din

Dracula Film Festival – Premiera „Instinct Primal” (Primate)

După premiera mondială de la Fantastic Fest (Austin, Texas), care a avut loc în septembrie, thrillerul horror „Instinct Primal” (Primate, SUA 2025), regizat de Johannes Roberts („47 Meters Down”, „Resident Evil: Welcome to Raccoon City”), va fi prezentat în premieră absolută în România la Dracula Film Festival de la Brașov, în data de 2 noiembrie,

Noul single FOMYO – On my own

On my own este titlul celei de-a cincea piese lansate de FOMYO, proiectul solo al lui Andrei Hațegan (The Amsterdams, We Singing Colors). Piesa a fost înregistrată în 2024 la studioul Meaningful Recordings, avându-l pe Alexandru Ioniță ca producător.

Mame tinere, noul film al fratilor Dardenne

Cinci adolescente aflate într-un centru pentru mame singure. Cinci vieți fragile și puternice în același timp, unite de dragostea pentru copiii lor și de dorința unui viitor mai bun. Acesta este nucleul noului film al fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, Mame tinere (Jeunes Mères), distins cu Premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de