Curtea Suprema a decis ca medicii nu mai pot primi bani de la pacienti
Decizia ICCJ nr. 19 din 4 iunie 2015 a aparut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 590 din 5 august si este obligatorie pentru toate instantele de la momentul publicarii. Ce inseamna asta? Pe scurt, judecatorii au hotarat, prin documentul mentionat, ca medicii angajati in spitalele din sistemul public de sanatate nu pot sa primeasca “donatii/atentii”, chiar daca pacientii au dreptul, conferit de lege, de a recompensa medicii sau spitalele in care au fost tratati.
O chestie normala, nu-i asa? Ei bine, auzind aceasta decizie, Monica Macovei a declarat: „ Când sistemul va fi reformat, iar pregătirea și munca medicilor vor fi corect răsplătite, va dispărea de la sine practica plicului, umilitoare pentru medici și pentru pacienți… plicul este răspunsul nefericit și pragmatic al pieței pentru a îndrepta o situație în care medicii și pacienții sunt condamnați la mizerie.”
Ca sa intelegeti, pentru un doctor este UMILITOR sa ceara spaga cea de toate zilele. Curios, dar nu am vazut nici un doctor sa se planga atunci cand iti cere 1.000 de lei pentru o operatie. Nu am vazut nici un doctor sa se planga de aceasta practica atunci cand iti refuza operatia in momentul in care spui ca nu ai de unde sa ii dai cei 1.000 de lei. Cine este mai umilit in aceasta situatie? Doctorul sau pacientul care a cotizat toata viata la sistemul public de sanatate?
Si cam cat este de umilitor pentru un doctor sa ameninte un pacient ca nu o sa-l opereze daca nu primeste bani in plus? Poate operatie respectiva i-ar putea salva viata pacientului. Practic, de multe ori, doctorii isi ameninta pacientii cu moartea. Dar cui ii pasa? Pana la urma, este umilitor pentru un doctor sa isi faca treaba pentru care este platit, cu toate ca stia de mult timp inainte cu cat o sa fie platit si care sunt conditiile in care o sa lucreze.
Si poate ar trebui sa le spunem doctorilor respectivi cat costa educatia lor in straintate. Si daca tot nu le convin banii pe care ii primesc, de ce nu fac toti o greva si fac tot posibilul ca sistemul sa se reformeze? Va spun eu. Pentru ca este mult mai usor sa ceri bani de la pacienti, cu toata “umilinta” cu care vine aceasta practica. In caz contrar, mult succes la operatie. Cine stie, poate ai noroc si scapi cu viata!