Concert Alex Clare in deschiderea programului “Sibiu – Festival City”
Alex Clare, favoritul topurilor britanice si germane, lanseaza proiectul “Sibiu – Festival City”, un program derulat in perioada 27-29 iulie, initiat de ARTmania. Britanicul isi va intalni fanii din Romania la ceremonia de lansare a acestui proiect, programata joi, 27 iulie, de la ora 21.30, in Piata Mica din Sibiu.
“SIBIU – Festival City” este un proiect multicultural cu obiectivul de a reconfirma statutul orașului Sibiu de jucător important pe piața europeană a consumatorilor de cultură și a producătorilor de evenimente culturale.
Cu o remarcabilă tradiție și experiență în organizarea și promovarea evenimentelor de anvergură, orașul Sibiu devine platformă regională de dialog pentru toate entitățile implicate în industria spectacolului, atât din România, cât și din Europa, și își asumă rolul de promotor în atragerea investițiilor internaționale, cu impact direct asupra cetățenilor și a autorităților locale.
Aflată la prima ediție, care se va desfășura în perioada 28-29 iulie, EEMC și-a asumat misiunea de a iniția o dezbatere sănătoasă între entitățile care activează în industria muzicală din România, începând de la reprezentanți ai sectorului privat – organizatorii de spectacol, până la experți internaționali și autorități ale statului direct implicate în reglementările legislative ale acestei industrii.
Biletele pentru accesul la East European Music Conference (eveniment de anvergura europeana, platfoma de dialog pentru peste 500 de experti, autoritati, promoteri romani si principalii operatori de pe piata internationala a festivalurilor), programata in cadrul proiectului “Sibiu – Festival City”- s-au pus in vanzare pe site-ul oficial al evenimentului, www.eemusic.ro.
Biletele costa 190, 210 sau 240 de lei, in functie de momentul achizitiei. Biletele permit accesul la ambele zile de eveniment si sunt valabile pentru intreaga serie de seminarii si conferințe incluse in program.