Songs of Earth deschide a doua ediție a LYNX Festival
„O meditație poetică, remarcabilă, care împletește efemeritatea unei vieți umane în măreția istoriei Pământului, într-un mod de o frumusețe greu de descris.” (VOX), „O capodoperă cinematică transcedentală care poartă spectatorii într-o călătorie spirituală. O odă adusă naturii, familiei și inevitabilității ciclurilor vieții.” (Film Fest Report) – sunt câteva din descrierile pe care critica de specialitate le face documentarului Songs of Earth / Cântecele Pământului (r. Margreth Olin), care va fi proiectat anul acesta în premieră la Brașov la ediția a doua a LYNX Festival (4 – 9 iunie). Documentarul este produs de unul dintre cei mai prolifici realizatori de film germani, Wim Wenders (Wings of Desire / Paris, Texas / Until the End of the World / Perfect Days), nominalizat și laureat de-a lungul carierei sale la numeroase festivaluri mari de film, inclusiv la Cannes.
Songs of Earth / Cântecele Pământului este o compoziție audio-vizuală a forțelor fundamentale ale pământului, iar camera de filmat poartă spectatorul din interiorul celor mai mici componente ale naturii, către panoramele sălbatice din exterior. Tatăl regizoarei este ghidul care poartă publicul prin cea mai pitorească vale a Norvegiei, în care a crescut și unde generații au trăit alături de natură pentru a supraviețui. Sunetele pământului se armonizează pentru a crea muzică din această călătorie uluitoare.
Margreth Olin este o cunoscută regizoare și producătoare din Norvegia, având în palmares nu mai puțin de 13 filme și 26 de premii onorifice pentru implicarea sa constantă în lupta pentru drepturile omului. Printre cele mai aclamate producții cinematografice pe care le semnează se numără The House of Angels, My Body, The Oslo Opera House, precum și Cathedrals of Culture, unde este una din cei 6 regizori ai seriei, alături de Wim Wenders și Robert Redford. Ultimul ei film de dinaintea Songs of Earth este Self Portrait (2020), pentru care a primit nu mai puțin de 7 premii internaționale. În 2022 a primit premiul Anders Jahre Culture, cea mai importantă distincție în Norvegia pentru eforturile în domeniul cultural, alături de nume precum Joachim Trier, Deeyah Khan și Nils Gaup.
Antarctica (r. Fredi Devas) este un documentar uluitor despre unul dintre cele mai misterioase teritorii ale Terrei – cel mai rece, cel mai uscat și cel mai vântos loc de pe Pământ, dar în care numeroase viețuitoare prosperă. Deși atât de izolate de noi, Antarctica și Oceanul de Sud care o înconjoară, au un rol vital pentru întreaga planetă, reglând curenții oceanici, nivelul mărilor și reținând cantități enorme de carbon. Va fi nevoie de cooperare și colaborare la nivel mondial pentru a le proteja și pentru a asigura sănătatea viitoare a planetei noastre. Toate acestea sunt povestite cu vocea actorului Benedict Cumberbatch, cunoscut publicului larg pentru rolurile sale din filme precum Doctor Strange, The Imitation Game și The Hobbit.
Un alt eveniment important din programul celei de-a doua ediții a LYNX Festival îl reprezintă vernisajul expoziției și ceremonia de premiere a celei de-a XV-a ediții a Concursului internațional de fotografie de natură Milvus Photocontest, cel mai important concurs de fotografie de natură din România, organizat de Grupul Milvus (Asociația de Protecție a Păsărilor și Naturii) și Forona (Organizația Fotografilor de Natură din România).
La ediția de anul acesta s-au înscris în concurs un număr de 235 fotografi, din 38 de țări, cu nu mai puțin de 1.600 de imagini, distribuite în categoriile Natură, Viața Sălbatică, Natura României și Junior. Juriul de anul acesta a fost format din fotografii de natură Dan Dinu, Dorin Bofan, Kerekes István, Daniel Mîrlea și Zoltán Gergely-Nagy.
Anul trecut Marele Premiu a fost acordat lucrării intitulate „Sorry sight”, a fotografului Lalith Ekanayake din Sri Lanka, o imagine cu un impact emoțional puternic – elefanți indieni în căutare de mâncare printre movile de gunoaie și deșeuri.
Programul complet al festivalului, precum și biletele pentru proiecții și evenimente vor fi disponibile în curând.