Cactus Hotel câștigă a doua ediție a LYNX Festival
În perioada 4 – 9 iunie s-a desfășurat la Brașov cea de-a doua ediție LYNX Festival, singurul festival de fotografie și film documentar dedicat exclusiv naturii, de la noi din țară. Evenimentul a inclus în programul său 13 documentare lansate în ultimul an și apreciate în festivalurile din întreaga lume, inclusiv premiera Wild Transylvania, a cărei producție fusese anunțată chiar la festival, în cadrul ediției anterioare, de regizorul și producătorul John Murray.
Pe lângă filme, programul a inclus și 5 expoziții de fotografie de natură, 3 masterclass-uri cu invitați speciali internaționali (Morten Hilmer, John Murray) și locali (Cosmin Dumitrache, Daniel Mîrlea și László Potozky), o serie variată de activități educaționale pentru copii, precum și numeroase întâlniri și dezbateri cu specialiști din cadrul mai multor ONG-uri de mediu la finalul fiecărei proiecții.
Peste 2.000 de spectatori au participat la proiecțiile documentarelor de la Cinema Astra și Cinema City, toate fiind sold-out cu câteva zile înainte de începerea festivalului. Biletele gratuite au putut fi rezervate online, pentru a permite tuturor accesul la documentarele despre natură și dezbaterile organizate în jurul subiectelor importante puse în prim-plan de acestea. Organizatorii au promovat în cadrul campaniei de comunicare un comportament responsabil din partea spectatorilor, încurajându-i să anunțe dacă nu vor ajunge la proiecțiile la care și-au rezervat loc. Toate rezervările neonorate sau anulate au fost făcute disponibile publicului venit direct la cinema, astfel că sălile au fost mereu pline.
Printre invitații cu care spectatorii au putut discuta direct s-au numărat specialiști din cadrul ONG-urilor sau fundațiilor de mediu precum Barbara și Christoph Promberger (directorii Fundației Conservation Carpathia), Camelia Ionescu (coordonatorul programului de ape al WWF România), Mihai Pop (membru în IUCN Bear Specialist Group), Bogdan Papuc (directorul executiv al Asociației de Ecoturism din România), Teodora Sin (Responsabil conservare și ecolog în cadrul ACDB), Adrian Aldea și Liviu Ungureanu (specialiști ai Fundației Conservation Carpathia pe castor și zimbru), dar și regizorii de film documentar Zoltan Török, John Murray și Michael Schlamberger.
Pe durata celor 6 zile de festival, spectatorii au putut vota documentarele preferate, iar în cadrul Galei de Închidere din 8 iunie, Cactus Hotel a fost laureat cu Premiul Publicului. Regizat de Yann Sochaczewski, în doar 50 de minute de povești construite în jurul unui cactus Saguaro, filmul a reușit să impresioneze audiența de toate vârstele. Trofeul a fost înmânat de Delia Cioc, Corporate Communication Division Garanti BBVA.
Tot în cadrul Galei de Închidere, cea de-a 15-a ediție a Concursului Internațional de Fotografie Milvus, cel mai important concurs de fotografie de natură din România, și-a desemnat câștigătorii. Marele Premiu a fost acordat lucrării intitulate „Silhouette”, a fotografului Ervin Horesnyík din Slovacia, o imagine care a impresionat juriul prin simplitate și sensibilitate. Prezent la festival, Ervin a mulțumit organizatorilor pentru șansa de a primi această distincție și a povestit celor prezenți la gală despre prima sa participare în concurs, în urmă cu câțiva ani, când a primit Premiul Publicului și a crezut că nu poate fi mai bine de atât: „Dar când am fost informat că anul acesta imaginea trimisă de mine primește marele premiu, aproape că nu mi s-a părut real. Este o uriașă onoare și fericire pe care o simt și o bucurie deosebită că fotografia mea din lumea montană, care îmi este atât de dragă, a primit acest premiu.”.
Trofeul i-a fost înmânat lui Ervin chiar de către Morten Hilmer, unul dintre cei mai cunoscuți fotografi de natură din Europa și printre cei mai așteptați invitați speciali ai ediției de anul acesta.
Câștigătorii celorlalte categorii – Natură, Animale Sălbatice și Natura României – au fost Thomas Vijayan („Austfonna ice cap”), Fáth Ádám („Flowers of the drained lake”), Miguel José Ávalos González („Microcosm”), Willem Kruger („Ostrich two in dust”), Gianluca D’Amico („Chasing shadows: the thin pursuit”), Stanislao Basileo („The Fox”), Claudiu Mircea Bîrliba („Into the light”), Peter Levente („A foggy day”) și Radu Pătrașcu („Medusa”). Anul acesta a fost acordat și un premiu special, la categoria Junior, care a ajuns la Mara Cornelia Puiu pentru lucrarea intitulată „Barn owl from Livermere village in United Kingdom”. Premiul Publicului a rămas tot în România, lucrarea „A foggy day”, a fotografului Peter Levente, fiind laureată și cu această distincție.
Expoziția, care prezintă frumusețea naturii și a vieții sălbatice, mai poate fi vizitată până pe 28 iunie, în aer liber, în zona din fața Primăriei Brașov sau online pe site-ul oficial al competiției.
Ediția următoare se va desfășura în iunie 2025 și va include un program mai complex de proiecții, inclusiv în aer liber, precum și o diversificare a activităților legate de fotografie și producție de film documentar.