Caravana „Fii atentă, România!”, ajunge în țară
Caravana Misiunii UE privind cancerul face prima oprire în România, în orașul Brezoi din județul Vâlcea, pe data de 2 august 2024.
Campania europeană se desfășoară sub numele de „Fii atentă, România!” și are ca scop transmiterea informațiilor, conștientizarea și promovarea prevenției și detecției timpurii a cancerului, în acord cu cele mai noi descoperiri științifice validate de Directoratul General pentru Cercetare și Inovație al Comisiei Europene (DG RTD).
Inițiată de DG RTD, caravana și-a început traseul în Lituania, continuând în Polonia, iar acum, în România, cu următorul program:
- 2-4 august – Brezoi (Vâlcea), festivalul Baricada Folk (Summer Camp Brezoi – Str. Lotrului 42).
- 16 -17 august – Brașov, Brașov Jazz & Blues Festival 2024 (P. Sf. Ioan).
- 24 august – Lerești (Argeș).
- 30-31 august – Constanța (Nostalgia Seaside).
- 6-7 septembrie – Iași, Palatul Culturii/Iulius Mall (parc – B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt 1).
La fiecare dintre cele cinci opriri din România, publicul va fi informat cu privire la progresele făcute în prevenția și în screening-ul pentru cancer, care fac din acesta o boală mult mai puțin amenințătoare.
Vehiculul caravanei „Fii atentă, România!” include următoarele:
- spațiu dedicat pentru consultații și discuții cu personal medical specializat.
- materiale de informare ale inițiatorului caravanei și ale asociațiilor partenere.
- cabină foto.
- ecrane pentru proiecții video.
- spațiu pentru copii.
Publicul va fi informat că 40% dintre cazurile de cancer pot fi vindecate dacă sunt detectate devreme. Oamenii pot înțelege mai bine cum adoptarea unui stil de viață sănătos joacă un rol esențial în prevenția cancerului și cum screening-ul este important pentru detectarea timpurie și pentru tratament.
„Cancerul ne poate afecta pe toți. Însăși ideea de a fi diagnosticați sau de a avea un membru al familiei care se luptă cu această boală este una foarte grea. Totuși, trebuie să evităm negarea sau pasivitatea”, afirmă Joanna Drake, președinta Misiunii UE privind cancerul. „Nu are rost să evităm să aflăm mai multe, să amânăm investigațiile și să pretindem că riscul nu există. Vine un moment în care trebuie să ne confruntăm cu temerile, moment important atât pentru noi, cât și pentru familiile noastre. În ziua de astăzi, un diagnostic pozitiv nu este o condamnare la moarte. Și cu cât problema este detectată mai din timp, cu atât șansa de vindecare completă crește”.