Despre design şi comunitate creativa la conferintele Creative Night Talks

Primele 8 conferinte online din sezonul de toamna al Creative Night Talks, organizate de Revista Atelierul, au adus invitati care au impartasit perspective din domeniul industriilor creative şi culturale in care activeaza si care au contribuit astfel la o mapare a situatiei curente si la un ghid de bune practici in acest domeniu. Astfel, deschizand discutia despre importanta educatiei in cultura, mixul arta – tehnologie, colaborarea necesara intre institutiile publice si domeniul privat, arta urbana si cea contemporana, comunicarea culturala, comunitati si noile forme de exprimare artistica, s-a creat un spatiu in care profesionistii comunica, se conecteaza si invata unii de la altii.

Creative Night Talks va mai avea 2 editii in luna noiembrie, transmise live pe site-ul www.revista-atelierul.ro si pe pagina de FB Revista Atelierul. Invitatii care inchid acest sezon al proiectului sunt specialista in design Mariana Nicolae, care va vorbi despre tendinte in design interior si in design in general, pe 4 noiembrie si Cristina Potra-Muresan, co-fondator si manager al centrului cultural independent FABER si Diana Caducenco, specialist in comunicare si relatii publice la centrul cultural FABER, care vor povesti despre cum a luat viata proiectul si despre comunitatea coagulata in jurul sau.

Mariana Nicolae este de profesie jurnalist iar numele sau se leaga de reviste de specialitate de design interior si industrii creative. A participat la targuri internationale, precum  Ambiente, Tendence, light&building, ish, Christmasworld (desfasurate la Frankfurt), spoga gafa, spoga horse, FSB, aquanale, imm (care au loc la Koln), H.O.M.I si iSaloni, de la Milano, London Design Week, si BIFE Romania, de la Bucuresti. isi fructifica experienta acumulata in multi ani de presa pe site-ul unde scrie despre design, trend-uri, arhitectura, tehnologii inovatoare, brand-uri, evenimente ori personalitati. 

Cristina Potra-Muresan este co-fondator si manager al centrului cultural independent FABER. Atasamentul fata de Timisoara si oamenii sai, care sta si la baza FABER, a inceput sa imbrace forme concrete odata cu implicarea in Alergotura, Timotion si Fundatia Comunitara Timisoara.  Diana Caducenco activeaza ca specialist in comunicare si relatii publice la centrul cultural Faber.community si ca specialist in marketing digital la agentia Debordant. Centrul cultural independent FABER, din a carui echipa fac parte, a luat nastere prin reabilitarea unei cladiri din patrimoniul industrial al Timisoarei de catre o echipa de oameni implicati de-a lungul anilor in diverse proiecte civice, sociale si culturale ale orasului. Avand sloganul ”The Capacity Building”, FABER reuneste spatii de evenimente si intalniri, bistro social, coworking, maker space si, nu in ultimul rand, multe energii din comunitatea creativa. 

Creative Night Talks este un proiect semnat de Revista Atelierul, ce digitalizeaza o arhiva colectiva a creativilor şi antreprenorilor culturali, demers realizat de o echipa capabila sa gestioneze si sa implementeze un astfel de proiect pluridisciplinar. Creative Night Talks propune o abordare multidisciplinara a ceea ce devine un ghid de noi bune practici in domeniul industriilor creative şi culturale, a avut in ediţiile anterioare peste 24 de speakeri si primele doua sezoane au fost urmarite de peste 80.000 de persoane. Proiectul susţine in mod direct dezvoltarea continua şi prezentarea susţinuta a industriilor creative şi culturale din Romania, oferind acestui sector o vizibilitate constanta. 

Conferintele Creative Night Talks sunt moderate de Mihaela Ion, manager cultural cu o experienta de peste 15 ani in domeniul industriilor creative şi culturale internaţionale, cofondatoare a Revistei Atelierul, doctor in istoria artei si curator independent. 

Leave a Reply

Your email address will not be published.