West Side Christmas Market 2024
Pentru al patrulea an la rând, Parcul din Drumul Taberei se transformă în tărâmul de poveste ,,West Side Christmas Market”. Târgul se va deschide oficial pe data de 28 noiembrie, fiind de altfel și primul târg de Crăciun deschis în București.
Trei dintre cele patru ediții de ,,West Side Christmas Market” au purtat semnătura UNTOLD. Organizatorii au pregătit o mulțime de surprize pentru cei care vor să trăiască emoția Crăciunului în cadrul ,,West Side Christmas Market”.
Zeci de mii de beculețe, ornamente colorate, căsuțe de poveste, un brad unicat, perfect de postat pe Instagram, personaje de basm, arome îmbietoare de scorțișoară și vin fiert – toate se vor regăsi în târgul de Crăciun din sectorul 6. Printre principalele atracții se numără roata panoramică, un patinoar generos, carusel și trenuleț pentru copii și, nu în ultimul rând, Căsuța lui Moș Crăciun. Pe scena ,,West Side Christmas Market” vor urca artiști îndrăgiți precum Direcția 5, Fuego, Alina Sorescu, Gașca Zurli și alți invitați surpriză.