Independenta Film lanseaza Beanpole pe Vimeo

Independenta Film lanseaza pe propriul canal de Vimeo Beanpole, filmul cineastului rus Kantemir Balagov, prezentat in sectiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes 2019, unde a fost recompensat cu Premiul pentru regie si Premiul FIPRESCI. Filmul va rula, totodată, in cinematografele din tara functionale si va intra si in programul celor care se vor redeschide in curand.

1945. Al Doilea Război Mondial a făcut ravagii în Leningrad, distrugându-i clădirile, dar și locuitorii, atât fizic, cât și psihic. Deși asediul (unul dintre cele mai lungi din istorie) s-a încheiat, moartea bântuie încă prin oraș. Aflate în mijlocul ruinelor, două femei tinere, Iya și Masha, încearcă să se ridice și să dea un sens existenței lor.

Inspirat de cartea Svetlanei Aleksievici „Razboiul nu are chip de femeie”, Beanpole construieste o poveste fictiva care ne poarta prin Leningradul anului 1945, pe urmele a doua tinere femei ce au participat la razboi, iar acum lupta pentru a-si reconstrui viata printre ruine.

Filmul este disponibil de vineri, 30 octombrie pe canalul de Vimeo al Independența Film, https://vimeo.com/independentafilm. Costul unui bilet este de 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul intr-un interval de doua zile de la achizitie.

Beanpole le are in roluri principale pe Viktoria Miroshnichenko si Vasilisa Perelygina, ambele aflate la debut, si a reprezentat Rusia in cursa pentru o nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film international din 2020. Filmul a fost prezentat in Romania in avanpremiera in 2019, in cadrul Les Films de Cannes.

Pe contul de Vimeo al Independenta Film se regasesc peste 30 de titluri din portofoliul companiei, filme de referinta sau premiate la marile festivaluri. Alături de Beanpole, vor fi adaugate si Tranzit / Transit (r. Christian Petzold), nominalizat pentru Ursul de Aur la Berlin 2018, si Nebune de fericire / La pazza gioia (r. Paolo Virzì), nominalizat la European Film Awards 2017.

One Response to “Independenta Film lanseaza Beanpole pe Vimeo”
  1. inchirieri auto otopeni November 1, 2020

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *