Saptamana “Final Destination”, in martie la Warner TV

Cele cinci filme din franciza horror „Destinatie finala / Final Destination” vor fi difuzate de Warner TV in perioada 21 – 27 martie. Bazata pe un scenariu al lui Jeffrey Reddick, scris initial pentru serialul „The X-Files”, seria de filme are in centru un mic grup de oameni care scapa de moarte dupa ce unul are o premonitie si avertizeaza cu privire la un accident cu victime multiple. Dupa asta, supravietuitorii mor pe rand in accidente ciudate.

Maratonul va debuta pe 21 Martie, la ora 21:55, si se va incheia pe 27 Martie, dupa miezul noptii. 

Primul film, „Destinaţie finală/ Final Destination” (2000), a fost regizat de James Wong. În prim-plan se află câțiva liceeni care se pregătesc pentru o călătorie în Europa. O premoniţie şi a doua şansă la viaţă dau startul unor întâmplări fatale. Nimic nu este întâmplător, nu există coincidenţe, doar destinul care îşi urmează cursul. Lungmetrajul a fost desemnat de Academy of Science Fiction, Fantasy & Horror Films cel mai bun film horror al anului. 

Cel de-al doilea, regizat de David R. Ellis, a fost lansat în 2003. Acțiunea începe după ce o tânără avertizează cu privire la un accident în masă petrecut pe o platformă, iar supraviețuitorii sunt urmăriți de moarte. 

„Destinație finală 3”, lansat în 2006, a fost regizat de James Wong. Premoniția de la începutul filmului aparține de asemenea unei tinere, iar cei care supraviețuiesc accidentului se confruntă cu repercusiunile faptului că au înșelat destinul. 

David R. Ellis a revenit la cârma celui de-al patrulea film din serie, lansat în 2009. Startul acțiunii este dat de un accident petrecut pe o pistă de curse, iar soarta supraviețuitorilor este pecetluită.  

Ultima parte din franciză, lansată în 2011, a fost regizată de Steven Quale. Moartea îi urmărește din nou pe supraviețuitorii unui acccident teribil – prăbușirea unui pod.

Cu un buget mai mare de 150 de milioane de dolari, cele cinci filme din franciza au generat la nivel mondial incasari de peste 666,7 milioane de dolari. Pe langa lungmetraje, franciza „Destinatie finala” cuprinde noua romane si doua carti de benzi desenate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *