consolid8: peste 100% rata de succes pentru primele campanii de crowdfunding

consolid8, prima platforma romaneasca de crowdfunding prin recompense pentru antreprenorii sociali si cei din industriile creative,  a lansat doua noi campanii, „Experiente la Conacul Nucu” si „Rescriem istoria Bucurestiului!”, dupa succesul primelor trei proiecte, Poevie, Bucataria Dealul Morii si OilRight, care si-au depasit obiectivul de finantare, ajungand la 169%, 158% si, respectiv 111%.  

Platforma consolid8 a fost creata la finalul anului 2020 ca un instrument care sa acopere un gol de finantare existent in prezent si care sa ajute cash-flow-ul antreprenorilor care genereaza valoare in comunitate/pentru comunitate prin ideile lor inovatoare. In schimbul unei recompense, sustinatorii proiectului, pot contribui financiar la dezvoltarea proiectelor de pe platforma. 

Experiente la Conacul Nucu” este proiectul initiat de Simona si Mircea Crisbasanu pentru a finaliza restaurarea Conacului Nucu. Construit in 1912, conacul este una dintre putinele crame boieresti care s-au pastrat in regiunea Urlatiului si care acum se afla in proces de revitalizare. Aici si-au propus sotii Crisbasanu sa organizeze, in viitor, evenimente, sa adune impreuna comunitati pentru activitati incluzive si sa atraga turisti in zona, punand in valoare traditiile, produsele si patrimoniul local. Mai multe detalii despre campanie se pot gasi aici: https://www.consolid8.ro/campanii/156/experiente-la-conacul-nucu

Proiectul „Rescriem istoria Bucurestiului!” este campania istoricilor si arhitectilor din Asociatia Studio Zona pentru a face istoria Bucurestiului accesibila tuturor prin tiparirea a doua volume despre construirea cartierelor bucurestene, „Idealul locuirii bucurestene: familia cu casa si gradina (1908-1948)” si „Locuinte pentru muncitori si functionari: Casa Constructiilor si parcelarea Vatra Luminoasa”. Mai multe detalii despre campanie se pot gasi aici:  https://www.consolid8.ro/campanii/148/rescriem-istoria-bucurestiului

Persoanele care doresc sa sustina cele doua campanii o pot face pe platforma consolid8, alegand dintre recompensele propuse de initiatori.

Cei care vor sa isi inscrie ideea de afaceri pe platforma sau vor sa sustina proiectele care deruleaza campanii de finantare, o pot face pe site-ul www.consolid8.ro, urmarind pasii din ghidul aplicantului si cel al sustinatorului

Leave a Reply

Your email address will not be published.