Industriile afectate cel mai tare de pandemie cer solutii

Cele mai afectate industrii de pandemia COVID-19, industria culturala, a ospitalitatii, artistii independenti si lucratorii din industria spectacolelor au facut front comun pentru a cere autoritatilor masuri clare pentru redeschiderea sectoarelor impactate de restrictiile impuse in ultimul an. 

Pe scurt, ei isi doresc:

  • NEVOIA UNUI PLAN DE REDRESARE CARE SĂ ADUCĂ COERENȚĂ ȘI PREDICTIBILITATE
  • ORGANIZAREA URGENTĂ A UNUI GRUP DE LUCRU INTERMINISTERIAL PENTRU A PUTEA LUCRA PE PLANUL DE MĂSURI
  • ORGANIZAREA UNUI GRUP DECIZIONAL CONDUS DE PREMIERUL FLORIN CÎȚU CARE SĂ POATĂ AVIZA CU RAPIDITATE MĂSURILE GĂSITE ÎN GRUPUL DE LUCRU
  • MĂSURI COMPENSATORII PENTRU PIERDERILE SUFERITE 

Reprezentantii industriilor afectate de pandemie au mai multe nemultumiri si spun ca autoritatile au luat masuri putine, inadecvate si intarziate, neinsotite in prealabil de un plan de redresare si care nu vor face decat sa stearga tot progresul realizat de catre toate sectoarele in ultimii ani. 

“Am venit cu o abordare constructivă și să tragem un semnal de alarmă. Avem soluții și măsuri, dar avem nevoie de asumare. Cu siguranță a fost un an greu pentru toată lumea, cu toate acestea sunt anumite categorii care sunt efectiv restricționate de la drepturi fundamentale care sunt blocate fără alternativă și fără dialog. Suntem cât se poate de responsabili, drept dovada am fost implicați încă de la începutul pandemiei, am fost proactivi și am împrumutat logistica noastră la spitale, suntem entități responsabile și vrem să ajutăm. Sectorul cultural a fost primul închis și suferă în continuare. Milioane de oameni care se bucură de ceea ce oferă sectorul nostru. În spate sunt sute de angajați, sute de milioane atrase în economia noastră de acest sector. Toate țările europene au venit cu măsuri de compensare pe zona culturală. Este foarte important să jucăm dupa aceleași reguli și să ne bazăm deciziile pe soluții științifice: teste rapide la intrare, adeverință de vaccinare, adeverință de anticorpi. Avem nevoie doar de decizii.”

Bogdan Buta, UNTOLD

“Așteptăm din partea autorităților aceeași responsabilitate și respect pe care noi le-am arătat în ultimul an. Am prioritizat siguranța, am respectat regulile ce ni s-au impus, fără a primi nimic în schimb. Este momentul ca autoritățile să răspundă cu același respect: să prezinte o strategie care să ne permită să ne setăm pentru următoarele luni și să adopte măsuri compensatorii pentru toate pierderile pe care le-am suferit în urma restricților impuse, și pe care le vom duce cu noi ani buni de acum înainte.”

Mihai Păun, ELECTRIC CASTLE

“Deși TIFF are o formulă de organizare și un specific care teoretic îi va permite să aibă loc în vară, precum în 2020, suntem alături de toți colegii din sectorul de evenimente, din Horeca, profund afectați de criză, de lipsa unor scenarii concrete prin care să li se permită reluarea activității, în condiții de siguranță. Lipsește încrederea în toți acesti oameni care nu sunt defel ageamii sau heirupiști”

Tudor Giurgiu, TIFF

“M-am gândit ce ne unește și cum ne-am putea denumi toți cei care stăm acum la aceeași masă și cred că am putea să ne denumim industria experiențelor și a zâmbetelor, pentru că toți cei prezenți aici aduc zâmbete. Acum, în această perioadă, avem o experiență ciudată, cu zâmbete forțate. De 1 an de zile sunt des în legătură cu autoritățile statului. Ne simțim ca o fată frumoasă, plimbată prin parc, la prăjitură, sedusă, dar se pare ca autoritățile din România nu iubesc industria zâmbetului. Avem doar promisiuni care nu se regăsesc în măsuri concrete. După această pandemie nu vom mai avea cu cine să redeschidem restaurantele, barurile și cu cine să mai facem festivaluri.

Din punctul asta de vedere autoritățile române nu iubesc industria zâmbetului. Avem nevoie de un for decizional și să ne punem la masă cu ministerele de resort care decid regulile. Gata cu ping pongul. Este necesar ca industria zâmbetului să supraviețuiască. Noi putem contribui la rezolvarea problemei pandemiei, atâta timp cât avem peste 1 milion de oameni vaccinați, și milioane de oameni au anticorpi și atâta timp cât avem teste rapide, nu există nici un motiv real pentru ca acești oameni să nu poată să beneficieze de mobilitate și de prezență socială, de libertatea de a se întâlni și de a se bucura, zâmbi și de a avea experiențe. Cred că acest mesaj este clar. Nu EXISTĂ nici un motiv să nu stăm la masă cu autoritățile, cu atât mai mult cu cât n-au fost în stare să oferim compensații 1 an de zile.“

Dragoș Anastasiu, ALIANȚA PENTRU TURISM

Steven Kruijff, GOODLIFE (una dintre cele mai mari companii de productie de evenimente si festivaluri din lume) a organizat cel mai recent eveniment de tip test in Germania. Steven a prezentat o parte din concluziile acestui test: “in urma testelor facute, cu maasurile de siguranta luate, de tip testare rapida, dovada vaccin si dovada anticorp a reiesit faptul ca oamenii sunt mai in siguranta la un festival decat daca s-ar duce la un supermarket local.”

Reprezentanții acestor industrii solicita si luarea de masuri economice conforme cu situatia in care sectoarele afectate se afla: o schema de ajutor de stat echitabila, adoptata in regim de urgenta, care sa prevada despagubire justa pentru toti operatorii afectati, indiferent domeniul de activitate si forma de organizare juridica, dar si realizarea unui plan national de relansare, cu implicarea specialistilor, bazat pe predictibilitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *