Petre Ionutescu lanseaza “Murmur”
“Murmur”, cea mai noua calatorie audio-vizuala propusa de artistul timisoarean Petre Ionutescu a.k.a. Trompetre, este o experienta care fixeaza timpul si fiinta in bolta apei peste care cerul incolteste lumina.
Petre Ionuţescu reuşeşte să creeze un univers fantastic în care cerul îşi dichiseşte claia de stele în oglinda lacului 3 Ape, în reflexia căruia Omul, ca personaj veşnic nelămurit, este pus în situaţia de a-şi redimensiona existenţa, cu ajutorul unui soi de clepsidră sonică prin care timpul cerne simţire.
Astfel, sunetul se descoase-n eter ca o mantie de care atârnă iţele eternităţii, ca şi cum artistul ar transforma trompeta, asemeni unui Freud pasionat de armonii, într-un instrument de interpretare a viselor.
Cu o muzică aşezată de adierile venite dinspre culmile ambiental-experimentale ale jazzului, şi pigmentată cu influenţe autohtone, Petre Ionuţescu ataşează acestei drumeţii audio-vizuale o atmosferă ce se armonizează perfect în basm. O conjugare a fiinţei prin sunet din care înţelegem că, spiritul transpus pe partitură este muzica cu care dorul se-ngână cu murmurul şoptit de Natură.
Albumul “Murmur” contine 8 piese, toate compozitiile sunt creatii originale si au ca punct de inspiratie natura. Piesele au fost pentru prima data interpretate cu ocazia evenimentului “Murmur 3 Ape”, un concert inedit organizat de Asociatia 3 Compas si sustinut pe o scena plutitoare aflata in mijlocul lacului 3 Ape din comuna Brebu Nou.
Spectatorii care au asistat la acest recital, fie din barci, fie de pe malul lacului, au avut parte de o experienta deosebita, coloratura diverselor instrumente si sound-uri fiind imbogatita de frumusetea cadrului natural al locatiei.
Piesa “Dance in Blue”, reprezentand un fragment vizual din concert, a fost deja lansata si poate fi vizionata aici:
Petre Ionuteşcu a.k.a.Trompetre, este trompetist, artist multi-instrumentist, compozitor şi producător muzical. Este membru fondator al formaţiilor Funky Growl şi Blazzaj, dar şi fondator al asociaţiei Romanian Brass Society. A colaborat cu diverşi artişti de pe scena muzicală autohtonă: Alexandrina, Subcarpaţi, Negură Bunget, Thy Veils, Makunouchi Bento şi alţii. Pe plan solo a devenit cunoscut datorită proiectului Trompetre, cu care a lansat, în 2016, albumul “Maria Radna Live”. Împreună cu artistul Daniel Dorobanţu a lansat albumul “Cartea de piatra” şi vinyl-ul “Alive at Garana Jazz Festival”, propunând o muzică la intersecția dintre ambient, modern classical și jazz.
Credit:
Productie video: Kaze Media
Editare video: Cristian Văduva
Filmare: Ovidiu Novac
Filmare de sus: Adrian Danciu
Sunet & Inregistrare live: Cristian Giurgev
Mix & Master: Attila Lukinich
Lumini & Laser: Cristian “Sol Faur” Popescu
Foto: Lucian Oprea
Artwork: Ovidiu Hrin