cluj Archive
Pianista franceză Madeleine Cazenave susține trei recitaluri solo în seria muzicală „În jurul pianului”, organizate de Jazz Fan Rising, inițiativa privată a iubitorilor de jazz, pentru a marca alături de publicul său cea de-a 10-a aniversare în România.
Boris Brejcha, creatorul stilului High-Tech Minimal și unul dintre cei mai inovatori producători și DJ ai scenei electronice globale, va transforma BT Arena din Cluj-Napoca într-un univers aparte, pe 31 octombrie 2025, în cadrul evenimentului “DUA presents Boris Brejcha in Cluj”, powered by UNTOLD.
Cineaștii, artiștii vizuali și creatorii de conținut video născuți sau care trăiesc în Cluj-Napoca se pot înscrie în Competiția Locală a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025). Ajunsă la cea de-a 16-a ediție, inițiativa își propune să descopere, să susțină și să promoveze talentele locale, prezentând și premiind filmele realizate de clujeni. Aceștia își pot
După anunțarea evenimentului Amadeus LIVE, programul de cine-concerte din cadrul celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) se întregește cu alte două titluri care vor aduce în fața publicului artiști premiați, un cine-concert pentru întreaga familie și experiențe multimedia care îmbină cinematografia, arta și muzica: Steamboat Bill, Jr. și The Peasants.
Filme premiate sau selecționate în cele mai importante festivaluri din 2024-2025 (Cannes, Karlovy Vary, Veneția, San Sebastián, Sundance și Berlin) se văd în premieră la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 13 – 22 iunie 2025). Organizatorii anunță și punerea în vânzare a abonamentelor pentru festival – TIFF Cards. Acestea pot fi cumpărate
Metro Boomin, arhitectul sunetului hip-hop și trap al ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în cadrul ediției aniversare UNTOLD X, cu un show exclusiv ce marchează singura sa apariție la un festival din Europa în acest an. Considerat unul dintre cei mai mari producători ai muzicii contemporane, cu un rol esențial în definirea
Începând din acest an, Cinemateca TIFF de la Cinema Victoria Cluj-Napoca lansează un program trimestrial inedit, oferind Carte Blanche unui critic de film care va prezenta o selecție de filme-eveniment: premiere, titluri clasice sau rarități din arhiva de favoriți personali.
Festivalul „Visuali Italiane – Noua Cinematografie Italiană în România”, ajuns la a patra ediție, revine în martie cu o selecție remarcabilă de 11 lungmetraje și patru scurtmetraje, oferind publicului român o perspectivă autentică și proaspătă asupra filmului italian actual.
Vermiglio, mireasa muntelui, regizat de Maura Delpero, ajunge în cinematografele din București și din țară începând cu 7 martie, distribuit de Culoar Films.
Competiția SMART7 revine la Festivalul Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025, Cluj-Napoca) pentru al treilea an consecutiv, aducând în prim-plan șapte filme europene realizate de cineaști tineri, ale căror voci se remarcă prin autenticitate și curaj. TIFF este unul dintre fondatorii SMART7, o rețea de șapte festivaluri de film care își propune să sprijine industria festivalieră
Anyma, artistul care a resetat noțiunea de live show cu o serie de concepte creative în care a integrat noile tehnologii, dar a și dezvoltat altele pentru apariții considerate din alt univers, va ajunge în vara acestui an în premieră în România, pe scena principală a festivalului UNTOLD.
UNTOLD lansează, în premieră, un nou produs destinat fanilor festivalului: Festival Backstage Tours. Aceștia vor avea șansa de a descoperi ce se află în spatele uneia dintre cele mai spectaculoase producții muzicale din lume.
POST MALONE vine, în premieră, în Romania la UNTOLD. Câștigător al premiilor Billboard și nominalizat la Grammy, artistul american, care a colaborat cu Taylor Swift și Beyoncé, va concerta la ediția aniversară UNTOLD.
Emoțiile și bucuria trăite de cei peste 427.000 de fani veniți din peste 100 de țări ale lumii, care au ajuns la festivalul UNTOLD în 2024 în cele patru zile și patru nopți magice, au fost comprimate în 10 minute de amintiri frumoase. Universul magic UNTOLD, personajele sale fantastice, fanii care au trăit cu entuziasm
Moromeții 3, unul din cele mai așteptate filme românești ale anului, ajunge la Cluj-Napoca cu o săptămână înainte de lansarea în cinema, pe 14 noiembrie, la Cinema Florin Piersic, de la ora 19:00, în prezența regizorului Stere Gulea, actorilor Olimpia Melinte și Cătălin Herlo și producătorilor Tudor Giurgiu și Oana Bujgoi Giurgiu.
Festivalul de film horror & fantastic Lună Plină anunță un eveniment cinematografic special la București, Cluj-Napoca, Sibiu și Timișoara cu ocazia nopții de Halloween: proiecția unică a filmului Late Night with the Devil (r. Cameron Cairnes, Colin Cairnes, 2024, SUA). Considerat unul dintre cele mai bune horror-uri ale anului, producția recreează transmisiunea live a unui talk show american din 1977 care
Anul viitor festivalul UNTOLD va avea loc în perioada 7-10 august la Cluj-Napoca, iar organizatorii se pregătesc să scrie istorie și în 2025 cu o ediție memorabilă.
Pe data de 15 octombrie 2024, România marchează Ziua Părinților de Îngeri, instituită prin Legea 186/2024, pentru a comemora copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la vârsta de 18 ani. În semn de solidaritate cu familiile care au suferit astfel de pierderi, mai multe clădiri emblematice din 13 orașe din țară vor
UNTOLD, festivalul care ocupă locul 3 în topul celor mai mari evenimente muzicale din lume, se pregătește să scrie istorie în 2025 cu o ediție aniversară memorabilă, care va avea loc în perioada 7-10 august. Anul viitor, festivalul UNTOLD își invită fanii să celebreze cea mai spectaculoasă ediție de până acum – 10 ani de
Între 18 și 23 septembrie, lungmetrajul documentar „Vis. Viață”, regizat de Ruxandra Gubernat, va fi difuzat în cinematografele din București, Timișoara și Cluj. Filmul, care a fost produsul unui efort îndrăzneț de patru ani, prezintă realitățile, aspirațiile și provocările tinerilor din Generația Z.