gopo Archive
Premiile Gopo și Apollo111 Cinema invită publicul bucureștean la Focus Premiile Gopo — selecție aniversară, un maraton de film care aduce pe marele ecran titluri distinse cu trofeul „Cel mai bun film la Gopo” de-a lungul ultimelor două decenii.
Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000. Premiul
Actorul Ovidiu Schumacher va fi recompensat cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 20-a ediții a Premiilor Gopo — ediție aniversară. Premiul va fi înmânat în cadrul Galei de luni, 4 mai, la Teatrul Național București.
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță membrii celor două jurii care vor decide până în luna martie nominalizații – producții și artiști – la Premiile Gopo 2026. Câștigătorii vor fi anunțați și sărbătoriți în cadrul Galei Premiilor Gopo de luni, 4 mai, la București. Ediția 2026 este aniversară: Premiile Gopo sărbătoresc a 20-a ediție de când recompensează realizările cele mai remarcabile ale cinematografiei românești.
Cea de-a 19-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc marți, 29 aprilie, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale”, a celebrat performanțele cinematografiei române din anul precedent printr-un eveniment plin de strălucire. Seara a fost marcată de discursuri emoționante, momente omagiale pentru cineaști, muzică, dar și de mult umor. Anul Nou care
Ion Olteanu, unul dintre cei mai prolifici tehnicieni din cinematografia română, va primi Premiul Special la Gala Premiilor Gopo 2025. Un profesionist desăvârșit, a fost, timp de 30 de ani, maestru de lumini pe platourile celor mai cunoscute filme românești, fiind un colaborator apropiat al regizorului Sergiu Nicolaescu. A lucrat și cu Ion Popescu-Gopo.
Cariera actriței Ioana Pavelescu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 19-a ediții a Premiilor Gopo. Ioana Pavelescu, fiica actriței Corina Constantinescu, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972. A debutat în cinematografie în 1969, în Pantoful Cenușăresei, ultimul film regizat de Jean Georgescu. Rolul care a consacrat-o a fost însă Rusanda din filmul Osânda (1976), regizat de
„Anul Nou care n-a fost”, unul dintre cele mai premiate filme ale anului 2024, intră în cursa pentru Premiile Gopo cu 13 nominalizări, în categoriile: Cel mai bun film de lungmetraj; Cea mai bună regie – Bogdan Mureșanu; Cea mai bună actriță în rol principal – Nicoleta Hâncu; Cel mai bun actor în rol principal
Alice ON & OFF (r. Isabela Tent), Anul nou care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu), Moromeții 3 (r. Stere Gulea), Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), Săptămâna Mare (r. Andrei Cohn) și Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Astfel, două dintre filmele nominalizate la cea mai râvnită
Organizatorii Premiilor Gopo în parteneriat cu Promenada Mall și NEPI Rockcastle anunță cea de-a doua ediție a Gopo Film Talks, o serie de conversații relaxate despre film care aduc în fața publicului regizori, scenariști și actori. Gândite ca un program dedicat studenților de la Facultățile de Teatru și Film și tinerilor interesați de o carieră în cinematografie, evenimentele își propun să faciliteze înțelegerea mai
Peste 120 de producții românești intră în cursă pentru nominalizările la Premiile Gopo 2025. În total, 122 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2024, intră în etapa de jurizare pentru cea de-a 19-a ediție a Premiilor Gopo, care va
Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță cea de-a 19-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești. Gala care reunește an de an actori, regizori, producători și vedete va avea loc marți, 29 aprilie 2025, în București. 38 de lungmetraje, filme de ficțiune și documentare lansate în cinema în cursul anului 2024
Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani. Libertate este marele câștigător al trofeului Gopo pentru Cel mai bun film. Cele mai aplaudate momente de pe scena Galei vor
Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, se întoarce la cea de-a 18-a ediție în sala Ion Caramitru a Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București. Evenimentul organizat pe 29 aprilie va fi prezentat în premieră de actorul de stand-up comedy, Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo. Evenimentul va fi transmis în direct, începând
Cariera de peste cinci decenii a actorului Dan Nuțu va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Activitate, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo 2024, din 29 aprilie.
Cariera de peste șase decenii a actriței Rodica Mandache va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care are loc pe 29 aprilie la Teatrul Național I.L Caragiale din București.
Adrian Ștefănescu, nelipsit din distribuția unor filme celebre românești din perioada 1968 – 1983 și unul dintre cei mai apreciați cascadori profesioniști din România, va fi omagiat la cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo. Contribuția sa va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentului din 29 aprilie, care va avea loc la Teatrul
Boss (r.Bogdan Mirică), Libertate (r. Tudor Giurgiu.), MMXX (r. Cristi Puiu), Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (r. Radu Jude) și Spre nord (r. Mihai Mincan) sunt filmele care intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj. Performanțele cineaștilor români vor fi recompensate în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care va avea
Începând cu luna martie, zilele de sâmbătă se transformă în discuții relaxate despre film, în cadrul Gopo Film Talks. O inițiativă a Premiilor Gopo, în parteneriat cu Promenada Mall și NEPI Rockcastle, menită să promoveze pasiunea pentru cinematografie și să faciliteze înțelegerea mai profundă a industriei de film românesc, prin interacțiuni directe între publicul cinefil și
Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo.În total, 107 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie