Top 10 – Traditii si obiceiuri bizare (Partea a-II-a)

[ad#ad-1]

5.Duelul
Practicate pe scara larga in Europa, intre secolele 15-20, duelurile au fost, in primul rand, un apanaj al membrilor nobilimii. In mod obisnuit, duelurile nu erau altceva decat o lupta consensuala intre doua persoane de sex barbatesc, inarmate cu sabii sau pistoale, care urmau un cod strict de reguli. Motivele care declansau un duel aveau la baza, de cele mai multe ori, chestiuni de reglare a onoarei. In mod traditional, ambii participanti la duel erau insotiti de cate un reprezentant de incredere si un asistent. De asemenea, la locul duelului era prezent un preot si un reprezentat al autoritatilor. Scopul duelului nu era neaparat acela de a ucide adverarul, cat de a-l umili si a obtine astfel satisfactie. Pana la inceputul secolului 18, in dueluri erau folosite numai spadele, pentru ca de la acea data, duelistii sa recurga la pistoale. Gestul prin care se provoca un duel era, cel mai adesea, acela de a scoate manusa si a plezni dusmanul cu ea peste fata. Duelurile au fost interzise prin lege in orice tara a lumii.
4.Sati – Arderea Vaduvelor
Cel mai cunoscut rit funerar al hindusilor a fost Sati. In timpul acestei dramatice procesiuni mortuare avea loc o adevarata executie, executia vaduvei barbatului decedat care conform ritualului, trebuia sa se arunce si ea in rugul care mistuia cadavrul sotului, pentru a-l insoti in lumea de dincolo. Acest act de sinucidere a sotiei era incurajat nu doar de traditia milenara a fenomenului Sati ci si de rudele sale. Se presupunea ca actul de Sati trebuia sa fie unul voluntar pentru tanara vaduva. Exista, de altfel, numeroase relatari istorice care afirma ca majoritatea actelor de Sati erau indeplinite de vaduve din pura convingere. In rarele cazuri cand sotia nu vroia sa se sinucida de dragul sotului, ingrozita fiind de imaginea terifianta a rugului funerar, rudele acesteia o legau pur si simplu, dupa care o aruncau in flacari. Explicatiile asupra aparitiei si mentinerii unui astfel de obicei macabru sunt de cele mai multe ori confuze si fac apel la specificitatea si complexitatea stravechii civilizatii hinduse. Una dintre explicatii se refera la statutul mizerabil care il avea o vaduva din India, dupa moartea sotului sau, singurul care o proteja si putea sa-i asigure hrana, haine si adapost. Dupa moartea acestuia, averea sotului era confiscata si impartita intre rudele de sange. De cele mai multe ori, vaduva era aruncata in strada, fara nici un mijloc de subzistenta, mai ales daca nu avea copii. In cazurile in care decedatul era un rajah bogat care avea mai multe sotii, acestea o fortau pe cea mai tanara dintre ele sa accepte Sati. In prezent, legislatia indiana interzice cu desavarsire acest obicei.
3. Castrarea
Aceasta practica groaznica a aparut in vechime si s-a mentinut de-a lungul timpului in mai multe culturi ale lumii. Prima castrare in masa, retinuta de sursele istorice, se refera la edictul dat de regina asiriana Semiramida, conform caruia orice barbat care se opune ideii de a fi condus de o regina, sa fie castrat in public de calaii regali. Cea mai mare hecatomba sexuala apartine totusi faraonului egiptean Menephta. Pentru a marca succesul sau in luptele cu libienii, Menephta a hotarat mutilarea sexuala in masa a mai mult de 13 000 de prizonieri capturati in urma campaniilor sale militare. Oribilul eveniment a avut loc acum 2 300 de ani, conform hieroglifelor de pe piramida din Karnak. Astfel, in acea cumplita zi, din ordinul faraonului au fost retezate organele sexuale a 6 generali libieni, 6359 soldati libieni, 222 soldati sirculi, 542 soldati etrusci si 6111 greci. Organele taiate au fost aduse pe o platforma imensa in fata faraonului, cel care a ordonat aruncarea lor in desertul libian…In China Antica, castrarea a functionat ca o pedeapsa pentru viol pana in preajma dinastiei Sui, cand castrarea a devenit cerere necesara pentru a ajunge functionar al curtii imperiale. Sumbra cutuma a luat amploare, astfel incat, la sfarsitul dinastiei Ming, existau circa 70 000 de eunuci in Palatul Interzis din Pekin. Obiceiul a scazut in intensitate astfel incat, in anul 1912, cand a fost instaurata Republica Chineza, mai traiau doar 420 eunuci. In civilizatia musulmana, orice barbat care lucra in preajma seraiurilor trebuia castrat fara exceptie. Practica castrarii testiculare a fost una frecventa in cadrul corurilor de baieti care cantau imnuri religioase in cadrul Bisericii Catolice. Ultima referire la aceasta situatie dateaza din anul 1890, atunci cand un edict din Vatican aminteste ca tinerii baieti erau inca castrati si la acea data, pentru a-si pastra vocile de copii.
2. Legarea picioarelor
Chinezii au sustinut timp de milenii ca acesta practica face ca femeile sa fie irezistibil de frumoase. Chiar circula o zicala conform careia chiar si o fata urata are sanse sa se marite daca i se leaga talpile picioarelor din copilarie. Legarea talpilor fetitelor chineze pentru a stopa astfel procesul natural de crestere, este un obicei mai vechi de 1000 de ani. Chinezii incepeau sa infasoare picioarele fetitelor inca de cand acesti copii aveau varsta de 4 ani. Datorita legaturilor stranse, oasele labei piciorului si degetele erau fracturate repetat pana cand se deformau. Scopul final era obtinerea unor picioare mutilate care nu depaseau 10-15 cm chiar si in cazul unei femei in varsta de 30 de ani. Pentru inceput, picioarele erau imbaiate zilnic intr-o solutie fierbinte, compusa din diferite ceaiuri de plante, amestecate cu sange de porc sau caine. Acest amestec lichid dizolva carnea necrozata sau putreda, vindecand in acelasi timp ranile. Apoi unghiile picioarelor erau smulse cu clestele pentru a se preveni cresterea acestora. Fiecare deget era rupt si bandajat in fese umede care, pe masura ce se uscau, strangeau si micsorau piciorul, impingand oaele fracturate spre calcai. Chinezii considerau o astfel de femeie cu talpile diforme ca fiind extrem de atragatoare din punct de vedere sexual…
Acest obicei a fost interzis de regimul comunist. In prezent, mai traiesc in China aproximativ 120 de batrane care au avut picioarele legate din copilarie. Evident, se deplaseaza doar in scaunul cu rotile.
1.Automumificarea
Automumificarea, probabil cel mai straniu obicei descoperit in panoplia traditiilor neobisnuite ale umanitatii, a fost intalnita doar in Japonia si are la baza un amestec de credinte, budiste, shintoiste si tibetane. Preotii budisti care alegeau sa fie niste sfinti in viata, al caror corp nu intra in putrefactie nici dupa zeci de ani de la moartea lor, aveau un drum greu de strabatut, si o motivatie imposibil de inteles pentru oamenii din prezent.
Sokushinbutsu era denumirea acestor preoti ale caror mumii au fost decoperite in muntii din nordul Japoniei, mai precis in prefectura Yamagata. Pana in prezent au fost descoperite intre 16-24 mumii japoneze.
Candidatul la statutul de sfant in viata sau mumie vie, trebuia sa-si petreaca ultimii ani din viata urmand o dieta stricta alaturi de unele ritualuri nedezvaluite nici pana in prezent de catre preoti. Dieta sa stricta se compunea doar din nuci si seminte. In paralel, calugarul efectua zilnic o serie de exercitii fizice epuizante care aveau ca scop arderea tuturor rezervelor de grasime din corp. Pasul urmator era mult mai dur. Timp de trei ani, calugarul se hranea doar cu un amestec de scoarta de copac si cu radacinile unor plante specifice zonei. Renunta si la bautul apei, astamparandu-si setea doar cu un ceai cu grad inalt de toxicitate, realizat din esenta arborelui Urushi, esenta din care, in mod normal, se fabricau lacuri si vopsele. Aceasta fiertura provoaca voma impreuna cu o pierdere rapida a fluidelor corpului. Dar cel mai puternic efect al ceaiului Urushi era reprezentat de capacitatea de a ucide toate bacteriile din intregul tub digestiv, alaturi de otravirea tesuturilor corpului astfel incat viermii sa nu le consume dupa moartea calugarului. In final, calugarul se incuia intr-un cavou de piatra putin mai mare decat propriul corp, cavou prevazut cu o mica deschizatura care sa-i permita viitoarei mumii vii sa respire. Asezat in pozitia lotusului, calugarul suna un clopot in fiecare zi pentru ca preotii de afara sa stie ca este in viata. Cand sunetul clopotului inceta, mormantul era sigilat.
Sursa www.descopera.ro

[ad#ad-1]