Opera Brașov, marea câștigătoare a Premiilor Anului 2023 în Cultură
Opera Brasov a fost distinsă în cadrul Galei Premiilor Anului 2023 în Cultură la Brașov, organizată de Consorțiul Cultural Corona la Centrul Multicultural al Universității „Transilvania”, cu trei premii: spectacolul cu opera „Nabucco” de G. Verdi a fost desemnat Concertul anului, în timp ce afișul pentru spectacolul cu opera „Faust” de Ch. Gounod a fost ales Afișul anului. Întrunind atât votul publicului, cât și al juriului, Opera Brașov a fost câștigătoare și la categoria Organizația anului! De asemenea, organizația noastră a mai fost nominalizată cu Festivalul de Operă, Operetă și Balet 2023, ediția a XX-a, și la categoria Festivalul anului.
„Eu mă bucur, în primul rând, pentru Opera Brașov fiindcă, într-adevăr, în 2023, a fost o stagiune specială, a 70-a, îmbogățită și cu acest spectacol – premiera operei „Nabucco” -, una dintre cele mai îndrăgite opere verdiene de pe mapamond! Sunt foarte recunoscătoare conducerii instituției pentru că a avut încredere în ideile mele, în aducerea unui scenograf, precum Cătălin Ionescu Arbore, în colaborarea mea și cu ceilalți realizatori: Rodica Garștea, creatoarea costumelor și coregrafa Nermina Damian. Eu pun foarte mare preț, ca regizor, pe echipa de realizatori pentru că altfel nu se poate naște un spectacol, cum spunem noi, rotund, bine conceput, care să emane toate ideile partiturii, iar acest lucru este foarte important. «Nabucco» este un spectacol gen super-producție fiindcă așa este scris, corul este personaj principal, am introdus multe momente de balet fiindcă așa am simțit, l-am dus către tragedia antică greacă, unde erau toate aceste elemente de spectacol foarte bine subliniate.
Mă bucur pentru faptul că s-a lucrat cu o seriozitate cu totul ieșită din comun, toată lumea a înțeles mesajul operei și, iată că am avut și bucuria, împlinirea, recunoașterea publicului și a unui juriu de specialiști, ceea ce înseamnă că spectacolul și ideile noastre au ajuns către cei care ne aplaudă”, afirmă Anda Tabacaru, regizoarea spectacolului cu opera „Nabucco” de G. Verdi.
Câștigătorii au fost desemnați pe baza opțiunilor publicului și ale juriului format din personalități ale artei contemporane și managementului cultural din afara Brașovului. Membrii juriului au fost: Bogdan Trîmbaciu, director al Unității de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, Daria Ghiu, critic de artă și realizatoare a emisiunilor „Orașul vorbește” și „Arte frumoase” la Radio România Cultural și Simona Rădoi, specialistă în comunicare cu peste 15 ani de experiență în proiecte culturale și opt ani de jurnalism în presa scrisă.
Felicitari tuturor castigatorilor! Sunteti un exemplu de profesionalism si pasiune pentru arta si cultura, care merita toate aceste premii. Sa speram ca urmatoarele stagiuni vor aduce si mai multe opere de exceptie, precum „Nabucco” si „Faust”, si ca Opera Brasov va ramane mereu in topul preferintelor spectatorilor si al juriilor de specialitate. Cu siguranta, organizarea Festivalului de Opera, Opereta si Balet 2023 va fi un mare succes in continuarea traditiei culturale a orasului Brasov. Felicitari si multumiri pentru tot efortul depus si pentru ca promovati cu pasiune si maiestrie arta si cultura in orasul nostru!
Fie ca aceste premii sa reprezinte o recunoastere a valorilor si calitatilor deosebite ale Operei Brasov si sa ne motiveze sa continuam sa oferim publicului spectacole de calitate si sa promovam cultura si arta in cadrul comunitatii noastre.