Acasa / Acasa, My Home – proiectii sold out la Sundance 2020

Acasa”, filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc, va avea premiera mondiala pe 26 ianuarie in cadrul competitiei internationale de film documentar a celui mai important festival independent din SUA, Sundance Film Festival (23 Ianuarie – 2 Februarie).

„Acasa” este primul documentar romanesc selectat in competitia acestui festival, iar pentru trei dintre cele cinci proiectii programate in cadrul Sundance, biletele au fost deja epuizate. 

Filmul va concura alaturi de alte 11 documentare din intreaga lume, in categoria WORLD CINEMA DOCUMENTARY, titlul international al productiei romanesti fiind „Acasa, My Home”.

„Acasă” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești – primul parc natural urban din România. Timp de patru ani, regizorul Radu Ciorniciuc a urmărit marea aventură prin care a trecut familia Enache: de la o viață în completă armonie cu natura, la traiul plin de provocări din marea junglă urbană a capitalei.

Pe măsură ce membrii familiei fac eforturi să se conformeze regulilor civilizației moderne, încercând să păstreze în același timp legătura cu natura și armonia dintre ei, apar întrebări legate de locul lor în lume și felul în care poate arăta viitorul pentru fiecare Radu Ciorniciuc urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății.

No Responses to “Acasa / Acasa, My Home – proiectii sold out la Sundance 2020”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *