MIRACOL, in premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Venetia

„Miracol”, cel mai nou lungmetraj regizat de Bogdan George Apetri („Periferic”, „Neidentificat”) a fost selectionat in cadrul celei de-a 78-a editii a Festivalul International de Film de la Venetia, cel mai vechi festival de film si unul dintre cele mai prestigioase festivaluri din lume. Este prima participare a unui lungmetraj romanesc intr-o sectiune competitionala la acest festival in ultimii 12 ani. Festivalul va avea loc in perioada 1 – 11 septembrie 2021.

„Miracol” va avea premiera in sectiunea Orizzonti, dedicata filmelor care reprezinta cele mai noi si expresive tendinte din cinematografia internationala.

Filmul va ajunge pe marile ecrane din Romania la inceputul anului 2022, distribuit de Bold Films Studio.

Împărțit în două capitole, „Miracol” o urmărește pe tânăra călugăriță novice CRISTINA TOFAN (Ioana Bugarin) în timp ce se strecoară afară dintr-o mănăstire izolată, pentru a merge la spitalul din orașul vecin. Nereușind să-și rezolve problemele și să-l găsească pe bărbatul pe care îl caută, pe drumul de întoarcere întâlnește o soartă neașteptată. A doua parte a filmului îl are în centru pe MARIUS PREDA (Emanuel Pârvu), inspectorul de poliție plecat pe urmele ei. Marius reface călătoria Cristinei, pas cu pas – într-o structură perfect oglindită. Investigația detectivului aduce la lumină indicii și confesiuni care conduc nu numai înspre adevărul greu de înțeles din spatele acțiunilor Cristinei, ci și la un posibil miracol.

In rolurile principale joaca Ioana Bugarin si Emanuel Parvu, distributia fiind completata de actorii Cezar Antal, Ovidiu Crisan, Valeriu Andriuta, Ana Ularu, Valentin Popescu, Marian Ralea, Nora Covali, Natalia Calin, Catalina Moga, Olimpia Malai, Vasile Muraru si Mircea Postelnicu.

„Miracol” este cel de-al treilea lungmetraj semnat de Bogdan George Apetri, regizor roman nascut in Piatra-Neamt, care preda regie de film la prestigioasa universitate Columbia din New York. Filmul sau de debut „Periferic” (2010) a fost premiat in tara si in festivaluri internationale precum cele de la Locarno, Salonic, Varșovia, Vilnius, Taipei si Viena.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *