VISUALI ITALIANE prezinta CLADIREA LAF

Visuali Italiane, festivalul dedicat cinematografiei italiene, invită spectatorii la curiozitate și descoperire prin intermediul a 12 filme de excepție, care vor rula în cadrul ediției de la București, între 4 – 10 martie, Cinema Muzeul Țăranului. Filme premiate sau ale unor regizori consacrați, debuturi uimitoare, drame cu implicații sociale și documentare cu impact social se numără printre cele mai noi producții italiene care vor fi prezentate în cadrul festivalului, alături de o proiecție aniversară dedicată filmului „Le conseguenze dell’amore” / „Consecințele iubirii”, regizat de Paolo Sorrentino. 

„Clădirea LAF”, o poveste despre catastrofa de mediu și sănătate cauzată de una dintre cele mai mari fabrici de oțel din Europa, dar și despre cazul care a impus în jurisprudența italiană pedepse pentru abuzul la locul de muncă, va rula în cadrul festivalului duminică 10 martie, ora 18:00, în prezența regizorului debutant Michele Riondino.

Actor popular, cunoscut pentru rolurile sale din producții TV precum „The Young Montalbano” sau recentul „I leoni di Sicilia”, regizat de Paolo Genovese, Michele Riondino debutează în regie cu o poveste inspirată din realitatea tristă a unui caz care a șocat Italia: cel al muncitorilor de la oțelăria Ilva din Taranto, unde a lucrat și tatăl său. Fabrica e un loc în care, pe lângă faptul că s-au îmbolnăvit de cancer pulmonar mii de persoane din 1993 până în 2021, iar zeci au murit în urma expunerii la azbest, a avut loc în 1997 o îndelungată detenție a unor muncitori calificați, considerați indezirabili de către patroni. Expunerea cazului „Palazzina LAF” – clădirea dezafectată în care aceștia erau trimiși zilnic în timpul programului fără acces la exterior – a șocat publicul, și a dus la impunerea în legislație a pedepselor pentru abuzul la locul de muncă.

Riondino joacă în acest film rolul principal, cel al unui muncitor necalificat, nevoit să-și spioneze și să-și denunțe colegii de care șefii săi vor să scape.

Regizorii Tommaso Santambrogio, Simone Bozzelli, Valentina Cicogna și Mattia Colombo,vin, de asemenea, pentru prima dată în România și vor discuta cu publicul prezent la proiecțiile filmelor lor: „Adevăratele continente sunt oceanele”, un cântec de iubire și deziluzie despre destinul unei zone și al locuitorilor ei, „Patagonia”, un debut care vorbește despre un sfâșietor proces de maturizare, și „Pur și simplu necunoscuți”, cel mai premiat documentar al anului trecut în Italia. 

În luna martie, Visuali Italiane va avea loc și în Cluj-Napoca (14 – 17 martie, Cinema Victoria), Iași (23 – 24 martie, Cinema Ateneu) și Timișoara (28 – 31 martie, Cinema Victoria), iar în perioada 29 mai – 2 iunie va avea o secțiune dedicată în cadrul Este Film Festival (Sibiu).

Programul este disponibil pe site-ul oficial  și pe Facebook.

Biletele pot fi achiziționate online de pe platforma Eventbook: eventbook.ro/festival/visuali-italiane

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *