Dino Parc a pregatit pachete cu activitati gratuite pentru elevi si profesori
În perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei, oferă elevilor și profesorilor din instituțiile de învățământ școlar și preșcolar din România pachete speciale cu activități gratuite, în cadrul programelor naționale Școala Altfel și Săptămâna Verde.
După succesul de anul trecut, când peste 50.000 de elevi și cadre didactice au vizitat parcul în cadrul celor două programe, anul acesta, Dino Parc Râșnov, alături de partenerul său, Europa FM, oferă intrare liberă cadrelor didactice și 3 activități gratuite pentru elevi la alegere dintre:
- Traseu de aventură pentru tot grupul;
- Acces la Cinema 9 D pentru tot grupul;
- O plimbare cu Dino Trenuletul pentru tot grupul;
- Un tur ghidat tematic, la alegere dintre cel dedicat dinozaurilor și cel dedicat arborilor care se face alături de un dendrolog pentru prezentarea și recunoașterea speciilor de arbori și arbuști din parc;
- O activitate de tipul Dino Hunt pe un traseu interactiv sau Olimpiada Dinozaurilor – o serie de întrebări despre dinozauri, sub formă de joc educativ, la care elevii trebuie să răspundă după finalizarea plimbării în parc pentru a primi insigna și diploma de paleontolog;
- Acces în Labirintul cu Lasere pentru tot grupul;
- Atelier de pictură pentru tot grupul;
În vizita la Dino Parc Râșnov, elevii și cadrele didactice se pot bucura de un traseu de 4 hectare, cu peste 120 de dinozauri în mărime naturală, realizați după ultimele descoperiri paleontologice, expoziții științifice naționale și internaționale unice în România, un terrarium cu reptile vii, o zonă dedicată dinozaurilor ce au trăit pe teritoriul României, în Țara Hațegului – pentru prima oară reconstituiți în mărime naturală la Dino Parc Râșnov, un vulcan ce simulează o erupție naturală și o platformă de cutremure ce exemplifică trei tipuri diferite de cutremure, un amfiteatru în aer liber cu ecran mare unde cadrele didactice se pot conecta și pot ține lecții într-un mediu antrenant.
Toate expozițiile și exponatele din cadrul Dino Parc Râșnov sunt realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.
Mai multe detalii despre pachete pot fi aflate de pe site-ul parcului: https://dinoparc.ro/scoala-altfel-si-saptamana-verde-printre-dinozauri/. Programările pot fi făcute de către cadrele didactice interesate, contactând direct reprezentanții Dino Parc Râșnov la telefon: 0741 208 703 sau prin e-mail: info@dinoparc.ro