Festivitatea de aprindere a luminilor din bradul de Craciun – Brasov, 2015
Evenimentul organizat de Primaria Brasov va avea loc duminica, 6 decembrie 2015, in Piata Sfatului, incepand cu ora 17.30. Traditionala festivitate de aprindere a luminilor din bradul de Craciun marcheaza inceputul evenimentelor “Brasov, oras de poveste”.
Primarul George Scripcaru invita brasovenii la aprinderea iluminatului festiv (duminica, 6 decembrie, ora 17:30), cand pe scena din Piata Sfatului vor urca copiii de la corul “Concertino”, formatia Kontraband, si Alex Velea care va sustine un recital special, live, impreuna cu orchestra sa.
Inainte de momentul aprinderii bradului, Piata Sfatului din Brasov va fi luminata de un spectacol de lasere organizat de Agentia Metropolitana Brasov, cu scopul de a marca candidatura orasului nostru la titlul de Capitala Culturala 2021.
Tot in Piata va veni si Mos Nicolae, langa casuta cu reprezentarea Nasterii Domnului pentru a imparti cadouri copiilor cuminti. Spectacolul de Mos Nicolae va incepe la ora 17:00.
Atat brasovenii cat si turistii se vor putea bucura de Targul de Craciun ce va fi inaugurat in aceeasi seara. Aici veti putea gasi produse traditionale transilvanene, cadouri si suveniruri, vin fiert si preparate culinare.