“Intoarcerea in Havana” – Proiectie gratuita la Cityplex Brasov
De fapt, proiectia este aproape gratuita. Pentru a vedea “Retour à Ithaque/Intoarcerea in Havana”, film premiat la doua importante festivaluri internationale de film (Venetia si la San Paolo), trebuie sa achizitionezi produse in valoare de opt lei de la bar.
Proiectia va avea loc sambata, 15 august 2015, de la ora 22:00, la cinema Cityplex Brasov.
Apusul, pe o terasă situată deasupra Havanei. Cinci prieteni s-au întâlnit să sărbătorească întoarcerea lui Amadeo după 16 ani de exil. De la apus până în zori s-au lăsat în voia amintirilor povestind despre tinereţea lor, despre grupul pe care îl formau atunci, despre încrederea în viitor, dar şi despre dezamăgirile suferite. „Prin destăinuirile aduse de revenirea acestor personaje în Cuba, am încercat să construim un portret probabil şi realist al acelor bărbaţi şi femei care în tinereţile lor participau activ în viaţa socială a vremii şi care, la fel ca mulţi alţii, au visat că roadele sacrificiilor din prezent (acum trecut) vor fi culese în viitor”, a declarat Leonardo Padura, scriitor si jurnaist cubanez, autor al romanului Povestea vieții mele, care stă la baza filmului.
Întrebat despre modul în care a transpus emoția pe ecran, regizorul filmului, Laurent Cantet, a declarat: „De obicei sunt mai reţinut: depind mai mult de substratul ascuns în text lucrând la elementele dintr-o scenă care ar putea crea diversiune. De data aceasta mi-am permis să filmez lamentările şi exploziile furiei. Scriitura lui Padura m-a invitat să aleg această cale pe care m-au condus si actorii. Astfel, filmul ia un grad de emoţii pe care am putut să le simt de la primele repetiţii şi din serile petrecute acolo”.