ÎNTRE REVOLUȚII: proiecții speciale în țară

Între revoluții, docu-ficțiunea regizată de Vlad Petri, continuă să-și completeze palmaresul de premii înainte de lansarea în cinema, celor câștigate deja la Berlinale (FIPRESCI – secțiunea Forum), TIFF (FIPRESCI, Cel mai bun film în cadrul „Zilele Filmului Românesc”), ZagrebDox (Mențiunea specială a juriului) și Make Dox (Cel mai bun film), adăugându-li-se și Marele Trofeu în cadrul celei de-a 24-a ediții a Mediteran Film Festival, din Bosnia Herțegovina.

Filmul se va lansa în cinema din 3 noiembrie, distribuit de August Film, momentul fiind însoțit de o serie de evenimente speciale, organizate în prezența echipei, în câteva orașe din țară. 

Astfel, publicul se va putea întâlni și povesti cu echipa filmului la București (31 octombrie, 18:30, Cinema Elvire Popesco), Timișoara (1 noiembrie, 20:30, Cinema Victoria, Q&A cu Vlad Petri și Lavinia Braniște), Cluj (2 noiembrie, 20:00, Cinema Victoria, Q&A cu Ilinca Hărnuț), Iași (3 noiembrie, 20:00, Cinema Ateneu, Q&A cu Vlad Petri) și Brașov (5 noiembrie, 19:00, Cinema City AFI, Q&A cu Vlad Petri). Proiecția din București va prilejui întâlnirea cinefililor cu regizorul Vlad Petri, scenarista Lavinia Braniște, producătoarea Monica Lăzurean-Gorgan, editorii Cătălin Cristuțiu și Dragoș Apetri, actrițele Victoria Stoiciu și Ilinca Hărnuț și sunetistul Vlad Voinescu.

Construit exclusiv din imagini de arhivă, filmul spune povestea a două revoluții care au schimbat cursul a două popoare foarte diferite, a două femei care luptă în felul lor împotriva unor sisteme obtuze – Zahra (voce – Ilinca Hărnăuț) și Maria (voce – Victoria Stoiciu), a unei prietenii care depășește limitele spațiului și timpului.

Povestea Mariei și a Zahrei este inspirată din dosare de la Securitate și este redată prin intermediul scrisorilor compuse special de scriitoarea Lavinia Braniște pentru scenariul filmului. Munca de elaborare a scenariului a fost un efort de echipă de aproape un an, susținut de Lavinia și Vlad Petri și a presupus un efort de documentare continuu care a durat în jur de 2 ani.

Imediat după lansarea în cinema, pe 5 noiembrie, la POINT, de la ora 19:00, va avea loc o altă proiecție specială, în prezența celor doi monteuri, Dragoș Apetri și Cătălin Cristuțiu. Dedicată îndeosebi studenților la film și organizată în parteneriat cu Films in Frame, proiecția va fi urmată de o dezbatere legată de tehnicile de montaj folosite într-un documentar bazată exclusiv pe tehnici de arhivă și voice-over, care tratează subiecte istorice cu greutate.

Programul primei săptămâni în cinema se va regăsi pe pagina oficială a filmului și va fi actualizat în permanență. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *