Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania

Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.” Este motivația juriului care a acordat Premiul Criticii filmului românesc Libertate (r. Tudor Giurgiu) la ediția de anul acesta a Arras Film Festival, care s-a încheiat duminică, 12 noiembrie, în nordul Franței.

Juriul a fost prezidat de Perrine Quennesson, una dintre cele mai active jurnaliste de film din Franța (scrie, printre altele, pentru revista Cinema Teaser și a lucrat pentru emisiunile de cinema Tchi Tcha și Le Cercle la CANAL+). Alături de Quennesson, din juriu au făcut parte Thomas Baurez (Première, FRANCE 24), Christophe Caron (La Voix du Nord), Boris Szames (SO FILM, Gone Hollywood) și Caroline Veunac (Télérama).

Nu este singurul trofeu obținut de producția românească în acest weekend. Filmul a câștigat și Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) la cea de-a 33-a ediție a Cottbus Film Festival în Germania: „Să experimentezi o revoluție pe ecran poate fi inconfortabil și captivant în același timp. Regizorul reușește să dea o formă unui haos istoric creând un film care trece dincolo de estetica noului val românesc”. Din juriu au făcut parte jurnalistul italian Giuseppe Sedia, jurnalista germană Katrin Hillgruber și istoricul român Angelo Mitchievici. Cottbus este unul dintre cele mai importante festivaluri de film dedicate cinematografiei est-europene.

În România, Libertate a fost urmărit deja de peste 35.000 de spectatori, iar în următoarea perioadă regizorul Tudor Giurgiu și o parte dintre actori vor fi prezenți la mai multe proiecții speciale în țară, majoritatea în orașe și localități fără cinematografe: Rădăuți (20 noiembrie), Siret (20 noiembrie), Alexandria (21 noiembrie), Cugir (23 noiembrie), Mediaș (24 noiembrie), Sebeș (25 noiembrie), Aiud (25 noiembrie) sau Baru, Petroșani și Lupeni (26 noiembrie). Detalii despre proiecții vor fi comunicate pe https://transilvaniafilm.ro/filmul-libertate-turneu/.

Din distribuția Libertate fac parte unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați actori români: Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ștefan Iancu sau Ionuț Caras. 
 
Filmul a câștigat anul acesta Premiul pentru Cel mai Popular Film Românesc la TIFF, Premiul CICAE la Sarajevo, Premiul Juriului Ecumenic la Cinefest Miskolc și Premiul pentru cele mai bune costume și decoruri (semnate de Viorica Petrovici, respectiv de Vali Ighigheanu) la Waterloo Historical Film Festival. 

No Responses to “Filmul românesc Libertate, premiat în Franța și Germania”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *