Targul de toamna revine la Brasov

In perioada 26 – 29 septembrie 2013 va avea loc a X-a editie a Targului de toamna, organizat in toate pietele agroalimentare aflate in proprietatea municipiului (Astra, Dacia, Tractorul, Star, Noua si Bartolomeu), precum si în alte trei locuri suplimentare, respectiv in cartierul Triaj (la capatul de linie RAT), pe pietonalul Racadau si pietonalul Astra.

“Vom organiza si in aceast an Târgul de toamnă, în toate pieţele agro-alimentare din oraş şi în cartiere, iar în premieră, îl vom aduce şi în Piaţa Sfatului. Am discutat şi cu reprezentanţii Agenţiei Metropolitane Braşov să aducem producători din Braşov şi din localităţile din jur, Cristian, Feldioara, Hălchiu, Prejmer – precum şi câţiva producători recunoscuţi cum ar fi producătorii bulgari din jurul oraşului Târgovişte. Cu excepţia Pieţei Sfatului, în toate celelalte locuri unde organizăm târguri de toamnă vor fi locuri special amenajate unde se vor servi pastramă, mici şi must”

, a declarat primarul George Scripcaru.

Pentru ca producatorii participanti sa isi poata comercializa in mod direct produsele, fara intermediari, Serviciul Administrare Piete a contactat asociatiile de producatori din tara. Astfel, pe langa cei din judetul Brasov, vor fi prezenti şi producatori din Giurgiu, Prahova, Buzau, Dambovita, Covasna, Vrancea, Arges, Bistrita si Iasi.

Pentru prima data va fi organizată o piata agroalimentara si in Piata Sfatului, unde vor fi instalate 3 corturi de mari dimensiuni (6m x 12m). Aici au fost invitaţi cei din Asociaţia Producatorilor din Stupinii Brasovului si Asociatia Profesionala ,,Matei Voievod”, din Targoviste (care reuneşte producatorii aşa numitii ,,sarbi” din Targoviste, in fapt etnici bulgari din cartierul Matei Basarab).

Pe lângă obişnuitele produse de sezon, Asociaţia Producătorilor din Stupinii Braşovului va comercializa şi produse lactate şi pastramă, iar producătorii din Târgovişte vor aduce la târg murături şi celebra plăcintă sârbească. Tot în Piaţa Sfatului, lor li se vor adăuga, prin intermediul Asociaţiei Metropolitane, producătorii agricoli din zona Braşovului (Cristian, Crizbav, Feldioara, Hălchiu, Prejmer, Săcele, Tărlungeni ş.a.)
Cu excepţia Pieţei Sfatului, în toate celelalte pieţe, pe lângă zonele dedicate vânzării de legume şi fructe de sezon, vor fi amenajate zone speciale unde se vor comercializa preparate la grătar, pastramă şi mici, precum şi struguri şi must.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *