Distractie in Brasov Archive
În perioada 27-31 octombrie, te invităm să intri în atmosfera misterioasă și creativă de Halloween, cu o serie de evenimente speciale care îmbină arta, creativitatea și… fiorii sezonului! Fie că ești pasionat de artă, de crafting sau pur și simplu vrei să-ți petreci timpul într-un mod mai deosebit, ai de unde alege. Iată ce ți-am
Salonul de Carte Bookfest Brașov pregătește o ediție spectaculoasă, bogată în lansări de carte, întâlniri cu personalităţi de seamă, dezbateri şi sesiuni de autografe. Între 31 octombrie și 3 noiembrie, publicul braşovean este aşteptat în număr cât mai mare la Aula Universității Transilvania (str. Iuliu Maniu nr. 41A), pentru întâlnirea cu o ofertă editorială bogată, dar și cu unele dintre
Patru zile de festival, peste 30 de concerte, peste 100 de artiști din toată lumea, peste 20 de filme proiectate, totul în 9 locații: Piața Sf. Ioan, Cetățuia Brașovului, Piața Sfatului, Piața Brassai, Parcul Central Nicolae Titulescu, Cartier Coresi, Juno Wine Garden, Deane’s Irish Pub & Grill, Biserica Fortificată din Bod.
În perioada 1-6 mai 2024, cu ocazia minivacanței de 1 Mai și Paște, Dino Parc Râșnov, împreună cu Tedi, îi așteaptă pe vizitatori la Festivalul Veseliei. De Paște, copiii sunt invitați la o vânătoare de ouă specială, cu premii surpriză, în cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei. În plus, Dino și Tedi
Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România,revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și
Peste 10.000 de fani au ajuns în Poiana Brașov și s-au bucurat din plin de atmosfera de festival la cea de-a doua ediție Massif. Scenele amplasate la baza pârtiei Bradu și la apres-ski-urile partenere au oferit un mix perfect de genuri muzicale în prima zi de festival.
Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției, dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna.
Organizatorii celor mai mari festivaluri din Europa anunță lista completă a artiștilor care vor urca pe scenele celui mai nou concept de divertisment de la munte. Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției dar și
Festivalul Massif anunță primii artiști care vor ajunge în Poiana Brașov, în perioada 14-17 martie 2024. Organizatorii sunt hotărâți să transforme această destinație montană în locul ideal pentru toți cei care sunt în căutare de experiențe memorabile.
Massif își va redeschide porțile în perioada 14-17 martie 2024, în Poiana Brașov. Organizatorii au început deja pregătirile și promit să aducă pe pârtiile din stațiune un mix perfect de genuri muzicale, activități montane și entertainment. Ediția 2024 va transforma, pentru a doua oară, Poiana Brașov într-una dintre cele mai râvnite locuri de petrecere din
După 10 ani de creştere organică în consistenţă a experienţei oferite iubitorilor de Fantasy, cea pur cinematografică fiind completată progresiv cu expoziţii de artă, lansări de carte sau ateliere de benzi desenate, Dracula Film Festival îşi propune să facă un pas mai departe şi să reamintească publicului de toate vârstele, între 25 şi 29 octombrie,
Ajunsa la editia a XI-a, experienta Dracula Film Festival se imbogateşte de anul acesta cu Dracula Fantasy Con, eveniment ce reuneste sub acelaşi acoperis (fizic si ideatic) artisti, creatori si promotori ai fanteziei in cele mai variate declinari, de la comics-uri si carti pana la jocuri video si Fantasy Art, indiferent ca in public se
Vești bune pentru toți pasionații de paleontologie, deghizare și cosplay. Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un adevărat muzeu în aer liber, se pregătește pentru una dintre cele mai iubite sărbători împrumutate din străinătate – Halloween-ul.
Sâmbătă, 28 octombrie 2023, ora 18.30, Sala OpereiGALA DE OPERĂInterpretează:
Brașov, 3 octombrie 2023. Un proiect inițiat de Festivalul Internațional de Film Transilvania, Caravana TIFF Unlimited se întoarce la Brașov în perioada 6 – 8 octombrie și propune un program care include cele mai așteptate filme românești ale anului, producții premiate cu Oscar, dar și ateliere și filme pentru copii.
Festivalul internaţional de film fantastic de la Braşov Dracula Film Festival (25 – 29 octombrie), ajuns la ediţia #11, propune anul acesta publicului o ediţie foarte bogată în experienţe cinematografice inedite, premiere europene, întâlniri cu autori ai filmelor, concerte, lansări de carte şi panel-uri de discuție.
CULMEA: Film și educație de mediu are loc între 6 și 10 septembrie, la Brașov, și este primul festival de film care își propune să folosească educația cinematografică în sprijinul copiilor și tinerilor, care vor să cunoască mai multe despre mediu și criza climatică, și să le ofere un instrument pentru dezbatere și implicare în
Vești bune pentru cei mici și cei mari: Gașca Zurli, trupa preferată a tuturor copiilor, concertează la Râșnov, la Dino Parc, pe 15 și 26 august, de la ora 13:00, la umbra celor peste 120 de dinozauri din parc spre deliciul tuturor vizitatorilor.
Caravana Metropolis – cinema în Aer Liber ajunge, în sezonul de anul acesta, și la Făgăraș, în Parcul Central (Piața Republicii), între 18 – 20 iulie, și la Râșnov, în Piața Unirii, în perioada 21 – 23 iulie. Programul va include o selecție diversă de filme, de la producții internaționale de succes, premiate la festivaluri
Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu multe noutăți și cu un program pe măsură.