Cinderella (2015)
Intotdeauna mi-au placut povestile. De fapt, daca stau bine sa ma gandesc, cuvantul “placut” nu prea se apropie de ceea ce simt. Trebuie sa rectific. Intotdeauna am iubit povestile. Nici nu mai stiu numarul celor pe care le-am citit, dar sunt sigur ca nu am de gand sa ma opresc si sper ca voi gasi mereu cate o poveste care sa imi puna imaginatia la incercare. Cat despre Cenusareasa, desi m-am saturat de adaptarile acestei povesti (credeti-ma pe cuvant, s-au facut zeci de adaptari), cei de la Disney au reusit inca o data sa imi aduca o bucurie. Doar ei pot sa faca o astfel de adaptare.
Nici nu gasesc cuvintele prin care sa va spun cat de mult mi-a placut acest film. Nu mi-am imaginat ca o sa fie atat de bun si poate si de aici a venit marea surpriza. Ma asteptam ca cei de la Disney sa schimbe povestea, mai ales dupa ce am vazut Maleficent (2014). Nu ma intelegeti gresit, Maleficient a fost un film bun, dar povestea a lasat putin de dorit.
Revenind la subiect, Cinderella (2015) respecta aproape intocmai povestea din animatia din 1950, cu care sper ca sunteti familiarizati, si cel putin pana in prezent, nu cred ca o sa vedeti o adaptare mai buna ca aceasta. Daca aveti putin timp la liber la dispozitie, va recomand sa mergeti sa vedeti acest film la cinematograf. Filmul este pentru toate varstele.